ACTUALIZARE / Femeia de 39 de ani a fost declarată decedată. Cauza rămâne necunoscută (foto)


  • În urma evaluării medicale și a măsurătorilor efectuate, s-a constatat că nu este vorba despre intoxicație cu monoxid de carbon, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, lct. col. Ciprian Sfreja.

foto: Salut Făgăraș

foto: Salut Făgăraș

Cauza evenimentului produs în imobil rămâne necunoscută la acest moment, iar situația este în continuare monitorizată de echipajele aflate la fața locului.

Persoana inconștientă, o femeie în vârstă de 39 de ani, nu a răspuns manevrelor medicale și a fost declarată decedată de către personalul medical.

Vecinii spun că o cauză probabilă ar fi fost mâncarea. ,,Au mâncat ceva aseară, de atunci aveau vărsături. Nu aveau gaz în casă. Erau tare amărâți”, au spus vecinii.

Reamintim faptul că, în cursul acestei dimineți, în jurul orei 10:00, echipajele de intervenție au fost alertate cu privire la o posibilă intoxicație cu monoxid de carbon într-un imobil din municipiul Făgăraș. La fața locului au fost mobilizate un elicopter SMURD, un echipaj SMURD, două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean și o autospecială de stingere cu apă și spumă.

În urma evaluării medicale, cinci copii au fost găsiți conștienți și au primit îngrijiri medicale.

(Alina ROMAN)




One thought on “ACTUALIZARE / Femeia de 39 de ani a fost declarată decedată. Cauza rămâne necunoscută (foto)

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.