Aeroportul Sibiu vrea să afle ce destinații preferă pasagerii. Făgărășenii sunt invitați să participe la un sondaj online


  • Aeroportul Internațional Sibiu a lansat un sondaj de opinie pentru a identifica destinațiile de zbor cele mai dorite de pasageri și de făgărășeni.

Inițiativa face parte din strategia de dezvoltare a rețelei de rute directe și are scopul de a orienta deciziile viitoare în funcție de cererea reală a călătorilor. Chestionarul poate fi completat online, în doar câteva minute, accesând linkul disponibil pe site-ul oficial al aeroportului – www.sibiuairport.ro – în secțiunea „Hey! Tu ce destinație îți dorești din Sibiu?”. – CLICK AICI PENTRU SONDAJ

Anul 2025 a adus deja o etapă importantă în evoluția aeroportului, prin deschiderea a șapte rute noi care au îmbunătățit conectivitatea regiunii cu principalele destinații europene. Lansarea sondajului reprezintă un nou pas în planul strategic de extindere, oferind comunității posibilitatea de a participa activ la stabilirea priorităților viitoare. Rezultatele vor fi folosite pentru fundamentarea deciziilor privind colaborarea cu companiile aeriene și diversificarea rețelei de zboruri.

Aeroportul Internațional Sibiu își desfășoară activitatea cu orientare către pasager și comunitate. Prin acest sondaj dorim să colectăm informații obiective care să susțină planurile de dezvoltare a rutelor directe și să contribuie la luarea deciziilor strategice bazate pe cererea reală a pasagerilor”, a declarat Marius Ioan Gîrdea, directorul general al aeroportului.

Sondajul se adresează tuturor pasagerilor și locuitorilor din Sibiu și județele învecinate, indiferent de cât de des utilizează aeroportul. Răspunsurile vor fi folosite exclusiv în scop statistic.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.