Agresată de ginere


  • Polițiștii făgărășeni fac cercetări pentru lovire sau alte violențe, după ce o femeie de 44 de ani ar fi fost agresată de ginerele ei, aseară.

Polițiștii făgărășeni au emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, față de u bărbat care și-ar fi agresat soacra. Potrivit oamenilor legii, bărbatul, de 32 de ani, s-ar fi deplasat la domiciliul soacrei sale din municipiul Făgăraș, județul Brașov, iar pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi agresat-o fizic pe aceasta. „Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “lovirea sau alte violențe”. În fapt, la data de 24 august 2020, în jurul orei 18.30, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 44 ani, din municipiul Făgăraș, a fost agresată fizic de către ginerele său. În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat“, a declarat comisar de poliție Alina Maria Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea  unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.