Ajutor de 68 de euro pe cap pentru crescătorii de bovine din Șercaia


  • Crescătorii de bovine și bubaline din comuna Șercaia pot solicita, prin APIA, un ajutor suplimentar de 68 de euro pe cap de animal, echivalentul a aproximativ 346 de lei.
  • Cererile se depun până la 24 septembrie.

Primăria Șercaia îi informează pe crescătorii de animale cu privire la ajutorul de stat acordat în anul 2026. Sprijinul se adresează crescătorilor de bovine și bubaline, în contextul măsurilor adoptate ca urmare a crizei din Orientul Mijlociu. Pentru bovine și bubaline, valoarea sprijinului este de 68 de euro/cap, adică aproximativ 346 de lei/cap. Pentru acordarea ajutorului, fermierii trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Este necesar un efectiv de minimum 10 bovine/bubaline eligibile, respectiv minimum 5 animale în zona montană. Animalele trebuie să fie înregistrate în BND, iar exploatația să aibă cod ANSVSA. La data de 28 februarie 2026, animalele trebuie să fi avut vârsta de minimum 22 de luni. De asemenea, fermierul trebuie să fie înscris în RUI și să aibă cod APIA. O altă condiție este ca, la data de 5 octombrie 2026, fermierul să mai dețină cel puțin 75% din efectivul pentru care a solicitat sprijinul.

Pentru depunerea cererii sunt necesare:

  • CI/CUI/CIF;
  • document SNIIA privind efectivul de animale;
  • împuternicire și CI, dacă este cazul.

Îi încurajăm pe crescătorii de bovine din Șercaia care îndeplinesc condițiile să verifice din timp actele și eligibilitatea și să depună cererea până la termenul stabilit. Este important ca fiecare fermier care poate beneficia de acest sprijin să nu piardă această oportunitate”, transmite Cristinel Paltin, primarul comunei Șercaia.

Termenul-limită pentru depunerea cererilor la APIA este 24 septembrie 2026. Cererea se depune la centrul APIA competent. Primăria Șercaia le recomandă crescătorilor de animale să se prezinte la APIA pentru verificarea eligibilității și pregătirea dosarului.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.