O fetiță de 5 ani, care s-a ars săptămâna trecută cu ulei și a fost transportată de urgență la București, are nevoie de ajutor financiar!
În acest moment fetița este internată la un spital de copii din București, bandajată. Momentan nu a fost operată de către medicii care fac tot posibilul să o salveze pe micuță. Cu ea se află și mama ei, care stă tot timpul lângă patul fetiței.
Cu toate acestea, cheltuielile cu spitalul sunt mari, mama fiind cu ea, iar acasă a mai lăsat alți doi frați. Tocmai din acest motiv orice ajutor financiar este neprețuit!
Cine dorește să ajute familia poate merge la Grădinița Pinochio, strada 1 Decembrie, acolo unde fetița învăța, pentru donații. Cadrele didactice au avut această inițiativă și vă așteaptă în fiecare zi până la ora 13.00. A fost pusă o cutie în interiorul instituției de învățământ unde doritorii pot dona orice sumă de bani.
Reamintim că micuța a fost preluată de un elicopter SMURD de pe stadionul din Făgăraș și transportată la București săptămâna trecută. Copila suferise arsuri de gradul II și III pe aproximativ 50% din suprafața corpului. Potrivit salvatorilor, fetița s-a ars cu ulei încins.