Face parte din generația tânără de avocați. Practică această meserie de aproape 10 ani și face parte din Baroul Brașov. Și-a dorit de când era mică să pledeze în fața instanțelor și de câțiva ani a pus bazele unei case de avocatură din Brașov.

Reporter: Practici avocatura de aproape 10 ani. Ce te-a atras în această profesie?

Mihaela Motoc: În copilărie mi-am dorit să devin avocat sau polițist, însă decizia a fost luată abia în anii liceului. Am un avocat de renume în familie, Dorina Popiuc; ea mi-a insuflat aprecierea pentru acest tip de profesii. Dorința de a-i ajuta pe oameni și plăcerea de a vorbi în numele lor m-a determinat să aleg avocatura. Am absolvit Facultatea de drept și sociologie din cadrul Universității „Transilvania” din Brașov, apoi am urmat un master în Drept comercial al afacerilor, la aceeași facultate. Anual particip la 10-15 seminarii și conferințe, atât cât îmi permite timpul. Îmi aloc zilnic timp pentru studiu, pentru a ține pasul cu toate modificările legislative, puncte de vedere noi al doctrinei, schimbările de optică ale instanțelor de judecată.

Rep: Cum a fost primul an de activitate în acest domeniu?

Motoc: Am susținut examenul de barou la aproximativ 4 luni după absolvirea facultății, în anul 2005. Jurământul însă l-am depus în anul 2006, moment în care am dobândit dreptul de a pleda în fața instanțelor, ca avocat stagier. Prima experiență în sala de judecată a fost intensă. Am simțit o sală plină de vibrație, am văzut avocați – tineri și vârstnici – extrem de serioși și plini de emfază și un judecător – nu-mi amintesc dacă era bărbat sau femeie, era doar judecător – înțelept și plin de solicitudine față de cei prezenți. Când a intrat judecătorul în sala de judecată am fost singura care nu s-a ridicat. Am crezut atunci că această formă de respect o datorează numai cei care au cauze. Eu nu aveam. Eram doar un copil atunci. Ca avocat însă, experiența a fost diferită. Simțeam apăsarea responsabilității pe care o ai atunci când destinul unui om stă, parțial, în mâinile tale. Am simțit bucuria de a ajuta pe ceilalți. Bucuria cea mai mare vine însă la final, când clientul îți spune: „Mulțumesc!”

Rep: De-a lungul anilor ai avut și cazuri grele ?Spune-mi și despre casa de avocatură de care aparții acum.

Motoc: Primul contact cu biroul de avocat a avut loc în timpul facultății, când am efectuat stagiile obligatorii de practică. Am lucrat cu Dorina Popiuc, care este a doua mea mamă, și la un birou din Brașov. Au urmat apoi cei doi ani de stagiu. În această perioadă fiecare stagiar lucrează alături de un maestru, adică un avocat cu experiență care îndrumă și formează avocatul proaspăt intrat în profesie. Eu am avut onoarea de a fi îndrumată de domnul avocat Dan Sergiu Oprea, cu care am colaborat încă 3 ani după terminarea stagiului. Apoi a venit momentul ca „puiul să își întindă aripile, să zboare singur”. A urmat colaborarea cu o altă casă de avocatură pentru aproximativ un an. În anul 2012, alături de alți colegi, între care și soțul meu, Bogdan Motoc, am pus bazele casei de avocatură „Motoc, Gheorghe și Asociații”. Cazurile de care ne ocupăm sunt din cele mai diverse, de la simple plângeri contravenționale, la succesiuni, revendicări, adopții, până la dosare de mare corupție. Profităm de numărul avocaților pentru a încerca să ne specializăm pe domenii diferite. Pentru mine, cele mai dificile cauze le reprezintă cele în care sunt implicați copiii, mai ales cele de divorț. Este și responsabilitatea noastră, a avocaților, să ajutăm soții să identifice canale de comunicare, care de cele mai multe ori sunt profund avariate, pentru binele superior al copilului. Este o misiune extrem de dificilă, dar nu imposibilă.

Rep: Cât este de dificil pentru o femeie să practice această meserie?

Motoc: Avocatura este, din punctul meu de vedere, una din acele puține profesii în care nu are importanță dacă ești bărbat sau femeie. Nu am simțit niciodată o dificultate, doar pentru că sunt femeie, după cum nu am avut nici avantaje pe acest considerent.

Rep: Care a fost primul proces pe care l-ai câștigat.

Motoc: Nu îmi amintesc. Ca stagiar, nu aveam propriile cazuri, ci mă ocupam doar de cele repartizate de maestru, așa că victoriile nu le-am considerat ca fiind ale mele, ci ale sale. Acum, ca și atunci, mă bucur de fiecare probă încuviințată, de fiecare amânare obținută, pentru că acestea reprezintă pași spre un obiectiv.

Rep: Au fost și momente în care ai vrut să renunți?

Motoc: Da, au fost și cu siguranță vor mai fi. În această profesie te întâlnești zilnic cu oameni cu personalități dificile, rău intenționați, pe care trebuie să îi convingi de justețea cererilor tale. Te încarci cu problemele tuturor clienților cărora le porți grijă și le împarți povara. Alergi în toate direcțiile – la instanță, la poliție, la parchete, la diferite instituții ale statului. Este o profesie foarte solicitantă, fără îndoială. Satisfacția de a obține soluții pozitive pentru persoanele pe care le reprezinți este însă atât de mare, încât efortul merită.

Rep: Cât de des revii la Făgăraș?

Motoc: Vin acasă cel puțin o dată pe lună. Îmi este dor să mă văd cu vechii prieteni, însă, pentru că vin atât de rar, prefer să îmi dedic timpul familiei.

Rep: Ce le recomanzi tinerilor care vor să urmeze această meserie?

Motoc: Le recomand în primul rând să se informeze foarte serios cu privire la toate aspectele profesiei, pentru că are și unele aspecte negative. Avocatul român nu amețește niște jurați cu ajutorul carismei sale, ori cu niște speculații referitoare la interpretarea probelor, ci convinge un judecător, cu argumente de fapt și de drept, printr-un discurs foarte pragmatic. Apoi, când știi ce te așteaptă și ai acceptat părțile negative ale profesiei, trebuie să înveți. Tot! Tot ce se predă în facultate este util, chiar dacă la început nu pare. Le recomand să fie deschiși, să comunice cu oamenii din toate categoriile sociale, să învețe să îi cunoască, să învețe să și-i apropie.

(Alina ROMAN)