Animalele sălbatice, un pericol pe șosele! Un TIR a fost avariat pe DN13, după ce a lovit un animal


Un TIR a fost avariat aseară, pe DN13, între localitățile Homorod și Cața, după ce ar fi lovit un animal. Șoferul le-a spus oamenilor legii că este posibil să fi lovit un urs, însă nu este sigur de acest lucru, întrucât animalul nu mai era pe drum după producerea incidentului.

Polițiștii au căutat animalul sălbatic inclusiv în această dimineață, însă nu a fost găsit.

„IPJ Brașov a fost sesizat prin apel 112 de către un conducător al unui autocamion (TIR) cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe DN 13, între localitățile Homorod și Cața ar fi lovit un animal aflat pe partea carosabilă, fără însă a putea preciza cu exactitate despre ce animal este vorba. Au fost înștiințate toate autoritățile cu competențe în domeniu, care împreună cu polițiștii care s-au deplasat la fața locului, au efectuat activități de căutare a animalului în cauză, fără a fi găsit“, ne-a informat scms Alina Ivan, IPJ Brașov.Întrucât evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale, polițiștii au eliberat autorizație de reparație.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.