Deși de la an la an, UAT-urile au tot mai puține surse de venit în mod direct și tot mai multe obligații de investiții, reparații și funcționare, în comuna Cincu din județul Brașov primăria a reușit să mențină prețurile pentru utilități și lemne la fel ca în anul anterior, ba chiar unele au și scăzut.
Astfel, salubritatea și apa au prețuri mici prin raportare la alte UAT-uri învecinate, iar o categorie a lemnului de foc chiar s-a ieftinit față de anul anterior.
,,Pentru gunoiul menajer a rămas același preț ca anul trecut, nu l-am mai schimbat, respecvtiv 7 lei/persoană/lună. La fel a rămas și la apă, 2,50 lei/mc/lună. Referitor la pădure, am avut un proiect care a fost votat de Consiliul Local, am prelungit contractul cu Ocolul Agnita încă pe 5 ani, cu drept de reziliere, iar prețul lemnului de foc a rămas și el același. La cioată sau pe picior, prețul este de 95 de lei/mc, iar în rampă prețul este de 130 lei/mc. Mai avem un preț pentru lemnul de esență moale, cum ar fi salcia, plopul, arinele, acesta fiind 70 de lei. Aici a scăzut prețul de la 90 de lei. Prețurile acestea sunt strict pentru cetățenii comunei. Iar pentru cei din afara comunei Cincu, prețul lemnului în rampă este de 300 lei/mc, dar nu ne dorim să vindem în acest mod, ca să păstrăm lemnul pentru locuitorii noștri’’, a declarat Gheorghe Mirca, primarul comunei Cincu.
(Cristina Cornilă)