Au început lucrările la un nou cartier din orașul Victoria, pe care vor fi construite 21 de case


Constructorul care a câștigat licitația pentru infrastructura noului cartier din orașul Victoria, primarul Camelia Bertea și viceprimarul Cristian Iosipescu se află astăzi pe teren, în zona Farcaș, unde vor apărea pe viitor 21 de parcele de case.

,,Ieri am semnat contractul de începere a lucrărilor din zona Farcaș. Firma câștigătoare este SC Consal SRL, care se va ocupa de străzile și aleile pietonale. La licitație au participat 4 firme. Am scos o parte din bordurile de pe drumul principal, pentru că nu se încadrează cu lățimea drumurilor, dar ele vor fi refolosite în partea centrală a orașului. Drumul va avea o lățime de 6 metri, iar aleile pietonale de pe margini vor avea fiecare câte 1,5 metri. Lucrările au început marți, 26 aprilie, iar termenul de finalizare este de 90 de zile. Acesta este un proiect finanțat prin PNDL, în care sumele inițiale au fost undeva la 700.000 de lei, dar au crescut din cauza costurilor materialelor de construcție și au ajuns la 928.000 de lei fără TVA. În această sumă intră și contractele pentru lucrările de canalizare și apă. În ședința de Consiliu Local de joi, 28 aprilie, vom face o rectificare de buget ca să prindem și iluminatul public”, a explicat astăzi, de pe teren, primarul Camelia Bertea.

 

 

Vor fi patru străzi în noul cartier, care vor purtea numele de Avram Iancu, Badea Cârțan, Octavian Paler și Grigore Moisil.

După începerea lucrărilor constructorii au dat peste un pârâiaș, care nu figura în documentație și care va fi canalizat, pentru a nu afecta pe viitor fundațiile caselor.

În acest cartier vor fi 21 de case și fiecare proprietate va avea 600 de metri pătrați, toate parcelele umând să fie scoase la licitație.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.