Bărbat decedat după ce a căzut de la etaj într-un mall din Brașov. Incidentul s-a petrecut în această după-amiază


Un bărbat în vârstă de 59 de ani și-a pierdut viața, marți, după ce a căzut de la etajul unui mall din municipiul Brașov, de la o înălțime de aproximativ 8 metri. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, incidentul a fost semnalat în jurul orei 15:00. La fața locului a fost trimis de urgență un echipaj SMURD cu medic, care a intervenit pentru acordarea primului ajutor.

În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, victima nu a răspuns intervenției, fiind declarată decedată la locul incidentului. Deocamdată, nu au fost comunicate oficial circumstanțele în care s-a produs căderea. Cazul urmează să fie investigat de autoritățile competente pentru a stabili cu exactitate împrejurările tragediei.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.