Campania electorală se încheie peste câteva ore. La Făgăraș parcă s-a făcut liniște


Prima campanie electorală din acest an din România, cea pentru alegerile europarlamentare şi locale, se încheie sâmbătă dimineaţă, cetăţenii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă atât reprezentanţii în viitorul Legislativ European, cât şi autorităţile locale, respectiv primari, consilieri locali și consilieri județeni. Timp de 30 de zile, începând cu data de 10 mai, candidaţii – peste 200.000 la aceste alegeri din luna iunie – au încercat să îşi convingă electoratele să îi voteze.

Acum patru ani, campania electorală pentru alegerile locale a fost una atipică, având în vedere măsurile impuse de pandemia de COVID. Anul acesta, campania de la locale a eclipsat-o pe cea pentru europarlamentare, având în vedere că s-au derulat în acelaşi timp.

Atipic a fost faptul că cele două partide din coaliţia de guvernare – PSD şi PNL – au, la alegerile de duminică, o listă comună de candidaţi pentru Parlamentul European, dar candidaţi separaţi în multe funcţii importante din administraţia locală, cum e şi cazul celei pentru Primăria Capitalei.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, anunţa zilele trecute că pentru alegerile europarlamentare s-au înscris în cursa electorală 494 de candidaţi. Dintre aceştia, 167 sunt femei, ceea ce reprezintă 33,81% din total, scrie Agerpres.

Potrivit Biroului Electoral Central, 12 formaţiuni politice şi alianţe electorale şi patru candidaţi independenţi vor participa la scrutinul europarlamentar.

Ţara noastră va trimite în Legislativul European, după alegerile de duminică, 33 de reprezentanţi.

De asemenea, în acest an, pentru alegerile locale au fost înscrise 207.389 de candidaturi.

Numărul total de candidaturi este mai mic cu aproape 20% faţă de anul 2020, când au fost 256.038 de candidaturi, şi de 2016 când au rămas definitive 267.242 de candidaturi, după cum reiese din raportul realizat de Expert Forum pentru alegerile locale din 2024.

Şeful AEP a precizat că pentru funcţiile de primari candidează 11.386 de candidaţi, dintre care 9.776 în mediul rural, iar 1.610 în mediul urban.

Cel mai tânăr candidat pentru alegerile care vor avea loc pe data de 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă, „seniorul candidaţilor”, are peste 100 de ani.

Campania electorală se va încheia sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00.

În acest an, în România au loc toate tipurile de alegeri – europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale (cu două tururi de scrutin).

 

Bătălia pentru Făgăraș

Bătălia pentru Făgăraș se dă, la nivelul funcției de primar, între 6 candidați:

Gheorghe Sucaciu – PSD

Gheorghe Malene – PER

Ionuț Androne – Partida Romilor Pro Europa

Cosmin Poparad – Alianța Dreapta Unită

Cristian Urs – PNL

Cosmin Știrbu – AUR

Pentru Consiliul Local, pe lângă lângă partidele care au candidați și pentru primar, se regăsesc, de asemenea, și formațiuni politice care au doar candidați pentru Consiliul Local. Consiliul Local Făgăraș numără 19 membri, la fel ca și în mandatele trecute, iar unul dintre consilieri va deveni viceprimar!

Mai multe informații despre candidații de la Făgăraș puteți citi AICI. 

În ultimele ore eforturile candidaților și partidelor pentru alegerile de duminică parcă s-au stins, atât la nivel de on-line, cât și în teren. În această ultimă campanie electorală cele mai multe bătălii și declarații s-au purtat în mediul on-line.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.