Caravana cu medici ajunge la Ucea. Aproape 30 de medici vor oferi consultații și analize în perioada 4–6 septembrie


  • Ucea se pregătește pentru unul dintre cele mai importante evenimente medicale organizate în comună.
  • În perioada 4–6 septembrie, aproape 30 de medici vor ajunge la Școala Gimnazială din Ucea de Jos, unde localnicii vor avea acces la analize și consultații medicale.

Școala Gimnazială Ucea de Jos

Administrația locală a decis ca, în acest an, să pună accent pe sănătatea comunității. După acțiunile de recoltare și analize de sânge organizate în urmă cu aproximativ două săptămâni și pe 29 august, seria acțiunilor medicale continuă începând de vineri, 4 septembrie. Caravana medicală va fi prezentă la Școala Gimnazială din Ucea de Jos până duminică, 6 septembrie. Aproape 30 de medici vor participa la această acțiune, iar localnicii vor putea beneficia de analize și consultații în cadrul unui proiect complex dedicat sănătății.

Referitor la activități culturale și artistice, anul trecut am avut două evenimente, spectacole de teatru. Anul acesta am decis să ne concentrăm asupra sănătății oamenilor. Acum două săptămâni am avut recoltare de sânge, analize și așa mai departe, iar în următoarea perioadă, pe 29 august, se vor face recoltări de sânge la Școala Gimnazială din Ucea de Jos. Iar în 4, 5 și 6 septembrie va fi un eveniment foarte mare, Caravana cu medici, aproape 30 de medici vor fi în comuna noastră. În 29 august se vor face doar analize de sânge, iar între 4 și 6 septembrie vor fi la Școala din Ucea de Jos pentru analize, consultații, un proiect complex. Invit toți cetățenii comunei Ucea să vină în perioada respectivă la Școala din Ucea de Jos”, a declarat Ștefan Marius, primarul comunei Ucea.

Caravana va fi prezentă la Școala Gimnazială din Ucea de Jos în perioada 4–6 septembrie, iar accesul la analize și consultații reprezintă o oportunitate pentru localnici de a-și verifica starea de sănătate.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.