Care este salariul președintelui


După ce a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025, Nicușor Dan se pregătește să preia cea mai înaltă funcție în stat. Această poziție vine cu un salariu pe măsură, stabilit prin lege în raport cu salariul minim brut pe economie.

 

Salariul aferent funcției de președinte al României este stabilit în conformitate cu prevederile legale, fiind calculat în raport cu salariul minim brut pe economie. În această nouă funcție, Nicușor Dan va avea un venit mai mare decât cel din perioada în care a ocupat postul de primar al Bucureștiului.

Conform actualei grile de salarizare din administrația publică, președintele României are un coeficient salarial de 12. Astfel, noul șef al statului va primi lunar un salariu brut de 48.600 de lei, echivalentul a 12 salarii minime brute (calculat la 4.050 lei). Prin urmare, suma brută anuală ajunge la 583.200 de lei.

După deducerea impozitului pe venit și a contribuțiilor pentru sănătate și pensii, care totalizează aproximativ 45% din venit, salariul net al președintelui ajunge la aproximativ 26.730 de lei pe lună, ceea ce corespunde la 5.346 de euro (la un curs de 5 lei pentru un euro).

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.