Castorii revin în Munții Făgăraș după mai bine de un secol


După mai bine de 100 de ani, castorul, va reveni acasă în albiile râurilor Dâmboviţa, Argeşel şi Râul Târgului, toate din judeţul Argeş, din iniţiativa Fundaţiei Conservation Carpathia.

Toamna aceasta este una istorică pentru sud-estul Munților Făgăraș, acolo unde după mai bine de 100 de ani, castorul, va reveni acasă în albiile râurilor Dâmbovița, Argeșel și Râul Târgului, județul Argeș, scriu cei de la Conservation Carpathia.

După 2 ani de studii științifice și socio-economice și mii de ore petrecute în teren, în sudul Munților Făgăraș, toamna aceasta primele familii de castori vor reveni într-una dintre cele mai bogate zone din punct de vedere natural ale României, într-un program amplu de reintroducere a acestei carismatice specii.

Planul este de a reintroduce în total 90 castori de-a lungul următorilor trei ani, pe întreaga durată de implementare a unui proiect finanţat de Comisia Europeană prin programul LIFE Nature („Crearea unei zone de natură sălbatică în sudul munţilor Carpaţi, România”).

Dintre cei 90 de castori, 70 vor fi capturaţi şi relocaţi din bazinul râului Olt, zonă în care au ajuns să dezvolte o populaţie sănătoasă şi viabilă, iar restul de 20 vor fi aduşi din Germania, din populaţia existentă pe râul Elba, pentru a asigura diversitatea genetică. Astfel, aceste acţiuni se vor realiza anual, primăvara şi toamna, atunci când se poate interveni asupra familiilor de castori fără a produce dezechilibre în structura acestora.
Castorii vor fi la început marcaţi cu emiţătoare, astfel încât să poată fi monitorizaţi. Odată ce puii acestor castori vor prelua controlul, rangerii fundaţiei vor continua să monitorizeze toate semnele de castori în viitor.
„Procesul de relocare si monitorizare se va desfăşura ţinând cont în primul rând de biologia şi etologia (comportamentul) acestei specii. În acest context, perioadele de relocare vor fi primăvara şi în primele două luni de toamnă, pentru a nu pune în pericol supravieţuirea în zonele în care vor fi relocaţi. Tot procesul va fi foarte atent supravegheat în toate etapele (capturare, transport, eliberare şi monitorizare ulterioara). Ceea ce ne dorim este să reuşim să implementăm acest proiect cu prejudiciu minim pentru această specie” a declarat pentru „Adevărul” Liviu Ungureanu, specialist castori Conservation Carpathia.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.