Ce facem în acest weekend? Pedalăm la Bikeathon pentru o cauză nobilă


Sâmbătă, 18 septembrie și duminică, 19 septembrie pedalăm pentru o cauză nobilă!

Bikeathon

O nouă ediție Bikeathon Țara Făgărașului, ediția a VIII-a, va avea loc în două zile, anul acesta, organizator Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Sâmbătă și duminică, pe 18 și 19 septembrie, bicicliștii înscriși vor pedala pentru unul din cele 9 proiecte rămase în concurs. Cursele lungi vor avea loc sâmbătă, iar cele destinate copiilor și de familie – duminică.

Dacă nu ai reușit să te înscrii, mai poți face acest lucru până joi, 16 septembrie, inclusiv AICI – CLICK – https://bikeathon.fundatiactf.ro/inscriere-biciclisti-2/.

18 septembrie 2021

BKT 70, cursa de 70 de km

BKT 40, cursa de 40 de km

BKT 20, cursa de 22 de km

BKT 4, cursa de 4 km pentru persoanele în scaun rulant sau handbike.

19 septembrie 2021

BKT 10, cursa de 10 km (cursa populară) pentru familie

În plus, pe 19 septembrie, vor avea loc și cursele copiilor, în jurul Cetății Făgăraș (1 TUR, 2 TURE și 3 TURE).

Întregul calendar al concursului este disponibil la adresa https://bikeathon.fundatiactf.ro/calendar/.

Proiectele înscrise:

Chemarea stejarului. Depus de Fundația Conservation Carpathia și Ferma de Biodiversitate Cobor, vizează replantarea de stejari individuali cu ajutorul zilierilor angajați din satul Cobor, asigurarea protecției puieților prin monitorizarea plantației între 3 și 5 ani pentru a se asigura de viabilitatea acestora, inventarierea, curățarea și monitorizarea puieților. Obiectiv: 5.000 lei.

Susține Motivation! #SchimbăPovestea copiilor și adulților în scaune rulante din Țara Făgărașului. Depus de Fundația Motivation Romania, vizează ca 5 persoane cu dizabilități locomotorii din Țara Făgărașului să primească un echipament de mobilitate corespunzător, care le va permite să redevină independenți, iar 50 de copii din zonă să învețe despre abilitățile și drepturile persoanelor cu dizabilități. Obiectiv: 5.150 lei.

Clipe speciale pentru oameni speciali. Depus de Societatea de binefacere DIAKONIA Făgăraș, vizează ca 10 persoane cu dizabilități și posibilități financiare limitate ce provin din centrele „Casa bucuriei” din Șoarș și „Betleem” din Făgăraș să aibă parte de trei zile de vacanță la Căciulata în octombrie 2021. Obiectiv: 8.200 lei.

Dotare cameră senzorială la Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități „Sf. Nectarie” Făgăraș. Depus de Asociația de Dezvoltare Integrată a Făgărașului, vizează echiparea unei camere senzoriale Snoezelen, spațiu relaxant care ajută la reducerea agitației si anxietății, pentru copiii cu deficiențe de dezvoltare, probleme de învățare și comportamentale. Obiectiv: 12.000 lei.

Tabere sportive și educative în natură. Depus de ACS Masaki Făgăraș, vizează organizarea de  3 tabere cu copii în satul Rucăr, câte una în lunile iunie, iulie și august 2022, a cate 30 de copii fiecare, cu un program de activități diversificat pe zile, cu activități sportive (karate, tir cu arcul, tehnici de autoapărare, canotaj, pescuit), descoperirea florei (recunoașterea plantelor medicinale și a ciupercilor, studiatul lemnului) și faunei (studiul speciilor de păsări din zonă și a celei mai mari familii de castori din Europa). Obiectiv: 8.000 lei

Mini-biblioteci în fiecare salon din Pediatria Făgăraș. Depus de Împreună pentru Făgăraș, vizează dotarea cu mini-biblioteci a fiecărui salon pentru ca atât copilul internat, dar și aparținătorul lui să aibă la îndemână cărți și materiale educative adaptate vârstei, cu ajutorul cărora să treacă mai ușor peste perioada internării, mai ales pentru cei care nu pot avea acces la camera de joacă din secție. Obiectiv: 6.500 lei.

ArtEco. Depus de YouthBank Țara Făgărașului, vizează ca două ziduri din Municipiul Făgăraș să fie înfrumusețate cu sprijinul a doi artiști naționali prin crearea unui context de interacţiune directă între ONG-uri şi cetăţeni. De asemenea, echipa Youthbank își propune să crească gradul de conștientizare în rândul comunității în ceea ce privește importanța păstrării curățeniei pe malul râului Olt, prin amplasarea unor pancarde informative. Obiectiv: 8.000 lei.

Șura recreativă Văleni. Depus de Echipa de cateheză și filantropie „Sfânta Teodora” din cadrul Parohiei Ortodoxe Române Văleni, comuna Jibert, vizează restaurarea șurii Casei Parohiale pentru a folosi spațiul pentru activitățile și atelierele copiilor din localitate. Obiectiv: 3.500 lei.

Autism Voice_Pass the Voice – program dedicat părinților copiilor cu autism. Depus de Autism Voice, vizează să ajute 150 de familii din zonă care au copii diagnosticați cu tulburări de spectru autist, astfel ca părinții să asimileze informații pentru creșterea calității vieții familiei și a nivelului de educare și recuperare necesare copiilor în integrarea socială, creșterea implicării și relaționării cu propriul copil. Obiectiv: 12.000 lei.

Nu se fac înscrieri la fața locului și se respectă regulile de siguranță specificate de regulamentul pe care toți participanții sunt rugați să-l consulte cu atenție înainte de înscriere.

Ne vedem acolo!




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.