Ce facem în weekend / Două meciuri importante pe Park Arena Făgăraș, iar suporterii sunt chemați la stadion


  • Făgărășenii sunt invitați în acest weekend să fie alături de echipele CSM Făgăraș în două confruntări deosebit de importante, atât la nivel de seniori, cât și la juniori.

foto: Bogdan Manta

Sâmbătă, 13 iunie, de la ora 17:00, stadionul Park Arena va găzdui Finala Cupei României – faza județeană, în care echipa de seniori a CSM Făgăraș va întâlni formația Corona Brașov, campioana Ligii a IV-a. Se anunță un duel spectaculos, cu miză importantă și cu un trofeu pe masă. Weekendul fotbalistic continuă duminică, 14 iunie, tot de la ora 17:00, când echipa de juniori U19 a CSM Făgăraș va disputa al doilea meci din cadrul Campionatului Național U19, Regiunea 4 Centru, Seria 1, împotriva formației Ciucaș Întorsura Buzăului. Partida este decisivă pentru calificarea în finala regională, după ce ambele echipe au învins în etapa precedentă formația CSM Târnăveni.

După atmosfera extraordinară creată la meciul caritabil de săptămâna trecută, când tribunele au fost pline, conducerea clubului speră la o nouă mobilizare a comunității. Suporterii sunt invitați să vină la stadion, să își susțină echipele și să contribuie la crearea unei atmosfere demne de importanța acestor partide.

Intrarea este liberă!

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.