Ce facem în weekend? Mergem să admirăm narcisele la Vad, la Festivalul Narciselor


  • Weekendul se anunță unul de distracție și voie bună în Țara Făgărașului.
  • Duminică, la Vad, va avea loc Festivalul Narciselor, eveniment care aduce în prim-plan frumusețea rezervației naturale, tradițiile locale și muzica populară.

Festivalul Narciselor este unul dintre cele mai așteptate evenimente din zonă, iar organizatorii promit o zi plină de momente speciale pentru localnici și turiști deopotrivă. Programul artistic va începe în jurul prânzului și se va desfășura până spre seară. Primarul comunei Șercaia, Cristinel Paltin, spune că ediția din acest an va aduce pe scenă artiști îndrăgiți din Țara Făgărașului, dar și invitați speciali.

Pe 17 mai am stabilit să ținem acest Festival al Narciselor. Să sperăm că vom avea parte și de un timp frumos. Vom avea un program folcloric ca de obicei, începând cu orele 12-13 până în jurul orei 18.00. Ca și artiști merg în continuare pe artiștii tradiționali ai noștri, din Țara Făgărașului, cu ansamblul domnului Ionuț și cu artiștii noștri. Anul acesta, pentru prima dată, va fi pe scenă Mihai Teacă. De asemenea, vor fi prezenți Adina Roșca cu Cătălin Doinaș, Viorica Cerbu, doamna Marina, doamna Șandru, Mioara Greavu, dar și alți artiști dragi. S-au anunțat destul de multe ansambluri ale comunelor. Vă așteptăm cu drag și vom încerca să oferim tot ce ați avea nevoie pentru a vă simți bine”, a declarat edilul.

Pe lângă spectacolul folcloric, vizitatorii vor putea admira și narcisele înflorite din Poiana Narciselor de la Vad, una dintre cele mai cunoscute atracții naturale ale județului Brașov.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.