Ce se întâmplă cu programul Rabla? Ministerul Mediului vine cu clarificări


Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, că toate programele gestionate de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) se află încă în analiză, iar o decizie finală va fi luată în cadrul pachetului numărul doi de măsuri, pregătit de actuala coaliție guvernamentală.

Printre programele aflate în suspans se numără și ,,Rabla pentru persoane fizice”, o inițiativă de succes în anii anteriori, care a fost suspendată în iunie 2025

„Avem, deja, mai multe scenarii pentru fiecare dintre programele gestionate de AFM, care încă nu au fost lansate, iar Rabla pentru persoane fizice este unul dintre aceste programe. Va trebui să fie luată o decizie în coaliție în funcție de banii necesari, de bugetul care este disponibil anul acesta”, a declarat Diana Buzoianu, citată de evz.ro

Ministra a explicat că fondurile disponibile prin AFM nu pot fi utilizate decât pentru proiecte care vizează reducerea emisiilor de carbon, ceea ce restrânge aria de aplicabilitate a acestora. „Banii aceștia nu pot fi folosiți decât pentru proiecte de reducere de emisii, deci automat doar acolo vor putea să fie investiți. Dar trebuie să fie o discuție în coaliție, care sunt proiectele cele mai eficiente din perspectiva folosirii banilor și a rezultatelor obținute”, a subliniat Buzoianu.

Aceasta a precizat cădecizia finală va fi inclusă în pachetul doi de măsuri, care se află în lucru la nivel guvernamental și care va stabili prioritățile pe termen mediu în ceea ce privește programele de mediu.

„Toate proiectele sunt sub analiză. În fiecare zi, deschid știrile și găsesc alte surse care spun altceva. Eu vă spun sigur că n-au fost luate încă niciun fel de decizii. Sunt parte din această decizie, dar trebuie să fie luată o decizie în coaliție”, a mai spus ministra Mediului.

Potrivit Dianei Buzoianu, toate componentele programului „Rabla” – pentru persoane fizice, persoane juridice și UAT-uri – vor fi tratate unitar în cadrul pachetului de măsuri.

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a decis, la jumătatea lunii iunie 2025, să suspende lansarea tuturor programelor de finanțare, inclusiv sesiunile pentru „Rabla”, până la formarea noului guvern.

Măsura a fost motivată prin necesitatea realocării bugetare în funcție de noile priorități stabilite de viitorul executiv.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.