Cel mai bun porumbel din judeţ aparţine unui crescător din satul Bucium


Un porumbel aparţinând unui crescător din satul Bucium a devenit vedetă în judeţul Braşov, după ce a zburat de la Berlin la Bucium într-un timp scurt şi nu s-a rătăcit deloc în drumul spre casă.

În cadrul concursurilor cu porumbei pe distanţe aşa mari, cei mai mulţi porumbei fie nu se mai întorc deloc, fie se rătăcesc şi ajung înapoi la crescători după mari întârzieri. Porumbelul crescătorului făgărăşean a venit din Germania în două zile.

Gheorghe Motoc este un columbofil din satul Bucium, care are acest hobby de 30 de ani. În prezent are în grijă 200 de porumbei, pe care îi antrenează pentru concursuri. În decursul anilor, efectivul său de porumbei a fost şi mai mare.

Ultimul succes l-a avut cu un porumbel ce s-a întors de la Berlin după aproximativ 48 de ore de zbor, fiind singurul din judeţ ce a reuşit această performanţă.

,,În perioada 2-13 august a avut loc concursul ,,Berlin naţional”, un concurs la care au fost lansaţi 5.836 de porumbei din toată România. Îmbarcarea porumbeilor pentru Berlin s-a făcut la Plopeni, judeţul Prahova. De acolo au fost duşi în capitala Germaniei şi lăsaţi să zboare înapoi spre casă. Sâmbătă, 6 august, s-a făcut lansarea din Berlin, iar porumbelul meu a ajuns la Bucium în data de 8 august, la ora 07:45:52. Sunt patru zone geografice în care este împărţită ţara când vine vorba de astfel de concursuri, în funcţie de distanţa care trebuie parcursă de la locul de lansare. Eu sunt în zona a IV-a, adică la peste 1.220 km. Pe această zonă, porumbelul a ajuns al 14-lea. Din judeţul Braşov este singurul, adică nu s-a mai întors niciun porumbel în timpul concursului”, a explicat Gheorghe Motoc.

 

Porumbelul care s-a dovedit a fi cel mai bun din judeţ este născut în 2019. Anul trecut a avut 8 clasări şi a făcut norma la fond şi general, la concursurile organizate pentru crescătorii din judeţul Braşov. Asta înseamnă că din toate etapele organizate în anul 2021, a reuşit în 8 dintre ele să se întoarcă acasă în termenul stabilit pentru concurs. Anul trecut, 30% din porumbeii lansaţi au fost consideraţi clasaţi. Cei care au reuşit totuşi să găsească înapoi calea spre casă, dar nu au putut-o face în primii 30%, nu sunt consideraţi clasaţi.

În orientarea lor spre casă, porumbeii se ghidează după undele magnetice. Dacă traseul trece prin munţi sau este înţesat de antene, radare etc., zborul lor de întoarcere poate eşua.

(Cristina Cornilă)




One thought on “Cel mai bun porumbel din judeţ aparţine unui crescător din satul Bucium

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.