Competiție de vâslit la Făgăraș, în cadrul campaniei „Descoperă Rowmania”. Câștigătorii ajung în finala națională de la Tulcea


  • Sâmbătă, 9 august, Cetatea Făgărașului găzduiește o competiție inedită de vâslit în canotci de 10+1, organizată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, în parteneriat cu Primăria Municipiului Făgăraș și Casa de Cultură Făgăraș.

foto: Salut Făgăraș

Evenimentul are loc între orele 14:00 – 18:00, în zona lacului din jurul Cetății, și face parte din campania „Descoperă Rowmania – România naturală văzută din barcă”. Competiția este deschisă publicului larg, indiferent de vârstă sau experiență, și încurajează formarea de echipe formate din 11 persoane (10 vâslași și un cârmaci).

Pe parcursul după-amiezii sunt programate înscrierea echipelor, sesiuni de antrenament, concursul propriu-zis de vâslit viteză și festivitatea de premiere. Echipa câștigătoare va reprezenta Făgărașul în finala națională de la Tulcea, care va avea loc pe 30 august.

Competiția face parte dintr-un program mai amplu, dedicat memoriei lui Ivan Patzaichin și reconectării comunității cu apa Oltului, tradiții locale și natură. Participarea este gratuită, iar cei interesați se pot înscrie la fața locului, înainte de începerea sesiunilor de antrenament.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.