Comuna Sâmbăta de Sus s-a înscris în programul ,,Rabla pentru sobe”. A fost a 42-a din țară


Statul Român a lansat un program prin care locuitorii din câteva sute de localități montane din țară își pot cumpăra sobe noi, achitând din prețul acestora doar 30%. 70% din preț reprezintă bani de la stat. Statul plătește până la 10.000 de lei pentru fiecare sobă și maxim 70% din costurile aferente sobei respective.

Pentru ca locuitorii din satele în cauză să beneficieze de program, comunele lor trebuie să se înscrie efectiv în program.

Comuna Sâmbăta de Sus este prima din Țara Făgărașului, care a anunțat înscrierea în program.

,,Dorim să vă informăm că în 31.03.2025, ora 10.00, a început sesiunea de înscriere a primăriilor din localitățile montane în programul AFM ,,Rabla pentru sobe” . Acest program are scopul de a ajuta gospodăriile să înlocuiască sobele vechi, poluante și ineficiente, cu sisteme moderne de încălzire, care respectă standardele de mediu și eficiență energetică. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), va gestiona finanțarea și implementarea programului. Sprijinul financiar oferit este de 70% din valoarea noii sobe, dar nu mai mult de 10.000 de lei. Beneficiarii trebuie să fie proprietari ai locuințelor din zonele montane eligibile și să predea soba veche pentru casare. Comuna noastră este în lista localităților montane și astfel cetățenii  vor putea să-și înlocuiască instalațiile de încălzire care folosesc lemn de foc cu unele moderne și eficiente energetic. Am fost a 42-a comună la nivel național înscrisă în programul care finanțează cu 560.000 ron fiecare UAT care se înscrie”, a anunțat primarul Nicolae Morariu.

Acesta a mai precizat că perioada următoare așteaptă comunicările Administratiei Fondului de Mediu și va ține la curent populația cu sesiunea de depunere a cererilor de finanțare ale persoanelor fizice în acest program.

Autoritățile statului consideră că, dacă populația va avea sobe eficiente energetic, presiunea pe fondul forestier va fi mai mică, pentru că o sobă cu randament de 75% consumă de 3 ori mai puține lemne decât una cu randament de 25%, așa cum sunt majoritatea în România.

În cadrul programului sunt eligibile:

a) aparatele pentru încălzirea locuințelor, alimentate cu combustibil solid sub forma lemnelor pentru foc, a peleților și a brichetelor, respectiv: sobe; termosobe; șeminee; termoșeminee;

b) coșul de fum ceramic sau metalic cu perete dublu, însoțit de certificat de garanție și declarație de performanță;

c) serviciile de instalare/montaj a/al aparatului pentru încălzire și a/al coșului de fum.

 

Vezi AICI lista cu localitățile din zona montană care se pot înscrie în program

 

(Cristina Cornilă)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.