Copiii făgărășeni se alătură campaniei „Totul va fi bine!“


  • În Italia au început să apară desene cu curcubee, la geamuri și în zone publice, cu mesajul „Totul va fi bine!” . Pe același principiu, elevii școlii gimnaziale „Ovid Densușianu“ au dat startul startul colorării zilelor triste ale orașului.

Într-o perioadă în care veștile sunt tot mai sumbre, străzile se golesc, panica e prezentă și oamenii sunt izolați, copiii aduc speranță. Iar elevii de la Școala Ginazială „Ovid Densușianu“, îndrumați de profesorii lor, au pictat curcubeul și au scris mesajul „Totul va fi bine!“.

Această campanie a început în Italia. O fetiță aflată în carantină a făcut un curcubeu și a scris pe el Totul va fi bine! Campania a fost preluată și de România, iar eu i-am rugat pe elevii mei să facă un astfel de curcubeu (așa cum îl văd ei), apoi să lipească desenul pe fereastră, la loc vizibil pentru a colora orașul și pentru a da speranță și optimism celor din jur! În felul acesta am vrut să-i motivez și să-i fac conștienți de importanța statului în casă, de respectarea regulilor impuse și, mai ales să empatizeze cu cei din jurul lor!“, a spus prof. Georgeta Banu, Școala Gimnazială „Ovid Densușianu“.

Elevii clasei a IV-a au avut astăzi și prima conferință online cu  învățătoarea lor.

Astăzi am avut prima conferință on-line cu elevii mei. Am pus la punct un plan pe care să-l urmăm în perioada următoare, când lecțiile noastre vor fi on-line! Ne-am inițiat în folosirea aplicației Zoom, în care putem face întâlniri, gen conferințe online. Am stabilit să creez o clasă virtuală și apoi, în fiecare zi să ne întâlnim acolo“, a mai spus prof. Georgeta Banu.

Dacă unii copii au lipitdesenul pe geamuri, alții l-au lipit pe poartă. „Copiii sunt nerăbdători sa vină la școală. Acesta este adevărul. În vremurile acestea ne dorim sa redevină firescul, care cândva nu ne mai plăcea. Dar erau optimiști. Și stăteau în casă“, completează prof. Banu.

(Alina ROMAN)








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.