Cornel Teulea: Pentru scriitorul Dumitru Radu Popescu timpul s-a oprit


D. R. Popescu – foto Academia Română

       Prozatorul, dramaturgul, eseistul, publicistul și scenaristul de film Dumitru Radu  Popescu, membru titular al Academiei Române, s-a născut în 19 august 1935 la Păușa/ Bihor, și a încetat din viață pe 2 ianuarie 2023 în București. D. R. Popescu a fost membru supleant în CC al PCR din 1968 și deputat în M.A.N. începând cu anul 1975 dar nu pentru că el ar fi avut nevoie de PCR, ci invers: cei care au avut nevoie de el, și de alții ca el, au fost comuniștii de la vârf după cum s-a exprimat Marius Oprea zilele trecute. Exact în acest sens dau și eu un nume legat de Țara Făgărașului: Octavian Paler; și de el au avut nevoie comuniștii și l-a făcut membru supleant al CC al PCR între anii 1974- 1979, și deputat în M.A.N. între 1980-1985.

       D.R. Popescu a fost Președintele Uniunii Scriitorilor din România între anii 1982 – 1990, calitate în care s-a pus în slujba breslei, s-a zbătut pentru membrii ei; pe unii dintre aceștia i-a salvat de abuzurile regimului comunist; printre  ei se află și Caius Dobrescu al cărui nume nu-l dau întâmplător, el fiind un an de zile profesor la o școală din Făgăraș despre care a vorbit în câteva rânduri , an în care a fost urmărit și supravegheat de Securitate. În 1988 Caius Dobrescu este arestat  împreună cu Marius Oprea; un grup de scriitori din Generația 80 (Mircea Nedelciu, Alexandru Mușina și Mariana Marin) s-au dus la D.R. Popescu amenințând cu un mare scandal dacă cei doi nu vor fi eliberați. D.R. Popescu a aplanat  conflictul cu Direcția a VI-a de Cercetări Penale a Securității, punând capăt anchetei. (Cf. Marius Oprea, Prezentul fără perdea).

        D.R. Popescu a contribuit în mod substanțial la îmbogățirea literaturii române contemporane cu  romanele sale de mare valoare, deloc ușor de citit, fiind „ complicate până la absurd sub influența lui Faulkner ”( cf. N. Manolescu, Istoria critică… citat din memorie ); sunt de reținut cel puțin trei titluri: F , apărut în 1969, Cei doi din dreptul Țebei  și Vânătoarea regală , ambele publicate în 1973. În Istoria dramaturgiei române contemporane D.R. Popescu și-a câștigat un capitol aparte. Dramaturgul a scris vreo cincizeci de piese de teatru, o adevărată performanță dacă nu cumva și un record în materie. După unele din textele sale s-au făcut spectacole memorabile, cum ar fi ( voi număra tot în baza trei ): Pasărea Shakespeare ( la Cluj și București – Teatrul Giulești ), Piticul din grădina de vară (la Târgu Mureș, secția română; la Teatrul Maghiar din Cluj etc.)  și Studiul osteologic al unui schelet de cal dintr-un mormânt avar din Transilvania ( la Brașov). Eseistica și publicistica lui D.R. Popescu sunt, la rândul lor, de mare ținută și extrem de oneste. Trebuie spus că D. R. P. ( De Re Pe – cum îi spuneau confrații ) a fost un scriitor incomod pentru regimul comunist și cenzura instituită de acel sistem, în special în teatru. ( De pildă, spectacolul O pasăre dintr-o altă zi a fost scos de pe afiș cu o zi înainte de premieră la Teatrul Național din Cluj, prin 1972 sau 73 dacă mi-aduc bine aminte; spectacolul a fost reluat după ce regizorul Alexa Visarion a făcut unele modificări în text ). După 1990 D.R. Popescu a rămas un scriitor discret așa cum fusese, de fapt, și până atunci; a rămas un scriitor dedicat profesiei, adică un profesionist greu de digerat de neprofesioniști, de amatorii de schimbări formale, inutile, și adesea absurde în actualitatea imediată.

Cornel Teulea – scriitor

 

        Nu l-am cunoscut personal pe D.R. Popescu în ciuda faptului că drumurile noastre s-au intersectat uneori prin Clujul anilor 1970 – 1976 cu diverse ocazii: lansări de carte, întâlniri cu scriitorii, spectacole de teatru. În 1988 însă i-am dramatizat povestirea Soldatul necunoscut și i-am și pus-o în scenă cu trupa mea de teatru de la „ Radu Negru”. Repetițiile – lungi și dese – le-am făcut pe scena sălii Casei Armatei (datorită relațiilor dintre dl. Judele și comandantul U.M.)  într-o atmosferă sinistră: frig pătrunzător afară, cu o soba sigilată – la propriu – conform „indicațiilor prețioase” ale tovărășului Ceaușescu. Eram însă cu toții mulțumiți că aveam o scenă pe care să repetăm. Actorii mei –  elevi din clasele a IX-a și a X-a  –  au avut o atitudine formidabilă, de-a dreptul eroică având în vedere  că le-am cerut să repete îmbrăcați ( mai mult pregătiți pentru scaldă) așa cum erau și eroii povestirii, locul acțiunii fiind  malul unei ape, iar timpul era cel de scăldat, într-un  august dogoritor.

punerea în scenă a pieseu ,,Soldatul necunoscut”

           Spectacolul a fost realizat fidel viziunii lui D.R. Popescu cu privire la procesele istoriei României din care nu putea lipsi „întoarcerea armelor” împotriva Germaniei fasciste, retragerea germană ș.a. cu inevitabilul preț plătit de români – soldați și civili – în fel și chip; uneori comic, alteori tragic. De data aceasta jocul comic sfârșește tragic. Premiera spectacolului a avut loc pe scena Casei de Cultură din Făgăraș prin ianuarie în cadrul unui concurs între liceele făgărășene. Am promovat ușor (adică fără probleme) la județ. În vacanța de primăvară am prezentat spectacolul la Brașov. Juriul de acolo a considerat că finalul este „prea întunecat, prea sumbru” și nu ne-a dat premiul cel mare care asigura și prezența la faza națională a Festivalului de Teatru pentru elevi. Am primit, în schimb, premiul special al juriului. Un premiu care a însemnat ceva pentru liceu și pentru elevi. Pentru mine n-a însemnat însă decât o reușită (încă una!) a cenzurii și un eșec personal. D. R. Popescu a aflat despre cele întâmplate la Brașov și de la înălțimea profesiei sale de mare scriitor și de Președinte al Uniunii Scriitorilor din România mi-a trimis o scrisoare care a avut puterea să schimbe semnul ecuației prezentate mai sus astfel că minusul a devenit plus.

 

           Pentru noi, cei implicați în spectacol, scrisoarea lui D.R. Popescu a fost un gest reparatoriu mai important decât un premiu de Festival ( oricare ar fi fost el, cel puțin pentru mine). Când scriu aceste rânduri timpul s-a oprit pentru D.R. Popescu la cumpăna dintre doi ani, în dimineața zilei de 2 ianuarie crt. Timpul s-a oprit pentru a-l putea trece pe Scriitor în REGISTRUL DE VAMĂ. Acest „registru” este definit de Scriitor într-un eseu de prin 1978 cu titlul scris cu majuscule în rândul de sus. El este un  document istoric  în care sunt înscrise numele tuturor călătorilor care au trecut vama din lumea aceasta într-o altă lume, devenind, de fapt, „ o palpitantă capcană a timpului și astfel înțelegem de ce și timpul se oprește aici și dă vamă și-și înscrie anii și lunile și zilele ca orice neînsemnat văcsuitor de ghete…”.  Conform acestei logici atunci când spun că timpul s-a oprit pentru Scriitorul D.R. Popescu spun că, de fapt, timpul s-a oprit în cărțile izvorâte din curățenia sufletului și din limpezimea minții lui nealterate…„El (timpul, n.m.) se oprește în cărți ca să nu moară odată cu zilele și nopțile și secolii ce se grăbesc mereu să apună.” (Din Virgule, Dacia, 1978, pp 64 -67 ). Cititorul cărților lui D.R. Popescu și spectatorul pieselor sale vor ști să descifreze nu doar ceea ce este scris în „ registrul de vamă” dar și ceea ce nu este scris acolo: ceea ce intră doar în socoteala lui Dumnezeu  și/sau printre rânduri. Dumnezeu să aibă în paza Lui sufletul lui Dumitru Radu Popescu și dincolo de mormânt!

 

CORNEL  TEULEA



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.