Criza apei potabile la Victoria: autoritățile așteaptă rezultatele analizelor. Cum a ajuns orașul în această situație


Locuitorii orașului Victoria trăiesc de câteva zile în plină criză a apei potabile, după ce sursa locală de captare a fost afectată de un incident ecologic produs la finalul anului trecut. Aproximativ 11.000 de consumatori din oraș și din localitățile învecinate depind în prezent de distribuirea apei cu cisterne, asigurată de autorități și de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov.

 

Cum a început criza apei potabile

Alimentarea cu apă a fost sistată după ce sursa de captare a fost contaminată în urma unui incident ecologic. Poluarea a fost provocată de un accident rutier produs în data de 30 decembrie 2025, care a afectat zona de captare, după ce în apă a fost deversată motorină. În urma incidentului din zona Arpașul Mare, apa nu a mai putut fi considerată sigură pentru consum, iar furnizarea a fost oprită preventiv.

Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat că monitorizează situația și sprijină comunitățile afectate, transportând apă potabilă către instituțiile esențiale din oraș: spital, căminul de vârstnici, primărie și alte puncte critice.

 

Primăria Victoria: mobilizare totală până la clarificarea situației

Primarul orașului Victoria, Camelia Bertea, a transmis un mesaj aseară către locuitori, subliniind că echipele administrației locale sunt în continuare pe teren pentru a asigura necesarul de apă pentru băut și gătit.

„Suntem în continuare la datorie pentru furnizarea apei în oraș. Mâine așteptăm de la firma Aromapa Ucea (n.r. 5 ianuarie 2026) primele rezultate ale analizelor. Aceste analize ne spun clar dacă apa este potabilă pentru noi și familiile noastre.”

Până la sosirea rezultatelor, autoritățile rămân pregătite să continue distribuirea apei cu cisterne, în cazul în care apa nu va fi declarată potabilă.

Primarul a mulțumit echipelor din Primăria Victoria, angajaților din Parcul Industrial și viceprimarului, pentru mobilizarea continuă din aceste zile. De asemenea, a transmis recunoștință echipajelor ISU Victoria, care transportă zilnic cisternele în punctele esențiale ale orașului.

„Suntem aici. Pentru noi toți.” – a încheiat edilul.

 

 

 

Ce urmează

Rezultatele analizelor efectuate de firma Aromapa Ucea sunt așteptate în cursul zilei de astăzi. Acestea vor stabili dacă apa poate fi repornită în rețea sau dacă măsurile de distribuire alternativă trebuie continuate.

Între timp, autoritățile locale și județene rămân în alertă, iar ISU Brașov continuă misiunea de sprijin pentru comunitate.

 

 

(CRISTINA CORNILĂ)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.