Pentru a susține campania de vaccinare, autoritățile au decis, la sfârșit de august, acordarea de tichete de masă și organizarea unei loterii pentru cei care se vaccinează împotriva COVID-19. În acest context, Ministerul Sănătății (MS) a stabilit, printr-un ordin oficializat luni, metodologia de acordare a voucherelor pentru persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19. Concret, cei vaccinați după începutul lunii septembrie vor primi, cel mai probabil, din luna octombrie, o alocație de hrană în valoare de 100 de lei, sub forma a cinci tichete de masă.
Ordinul MS nr. 1.863/2021, publicat luni în Monitorul Oficial nr. 876, stabilește regulile ce vor fi aplicate la acordarea alocației de hrană celor care se vaccinează complet împotriva COVID-19.
Mai exact, persoanele care s-au vaccinat (cu schema completă) după data de 3 septembrie (data intrării în vigoare a OG 19/2021, documentul care a introdus acordarea alocației de hrană pentru vaccinați) vor primi 100 de lei, sub forma a cinci tichete de masă, scrie avocatnet.ro.
Cei îndreptățiți vor putea lua tichetele de masă de la centrul de vaccinare, de la cabinetul medicului de familie sau de la ambulatoriul de specialitate, în funcție de locul în care s-a făcut vaccinarea (ultima doză).
Cele cinci tichete de masă vor trebui cerute, de către cei ce s-au vaccinat împotriva COVID-19 cu schema completă, în cel mult 60 de zile de la data în care au primit ultima doză de vaccin (sau singura, în anumite cazuri).
,,Estimăm că voucherele vor putea fi distribuite în centrele de vaccinare, cabinetele medicilor de familie și ambulatoriile de specialitate începând cu luna octombrie”, a declarat, în contextul apariției ordinului, Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii.