De câinii fără stăpân din orașul Victoria se va ocupa Asociația Care for Dogs Romania


La sediul Primăriei Victoria a avut loc o întâlnire între reprezentanții autorităților locale pe de o parte și consilierul județean Lucian Rad împreună cu reprezentanți ai mai multor asociații pentru protecția animalelor din Țara Făgărașului, pe de altă parte. Întâlnirea a fost convocată de primarul Camelia Bertea care a dorit să găsească o soluție pentru câinii maidanezi de pe raza orașului.

Discuțiile s-au finalizat cu o soluție care a fost adoptată cel puțin pentru un an de zile de acum înainte.

,,Am discutat despre problemele pe care le avem în oraș în legătură cu animalele fără stăpân, despre necesitatea unor soluții imediate, dar și a unei strategii pe termen mediu și lung pentru prevenirea amplificării acestei probleme, pentru educarea și informarea cetățenilor. În urma acestei prime discuții, am stabilit că, timp de un an de aici înainte, Asociația pentru protecția animalelor Care for Dogs Romania va gestiona situația câinilor fără stăpân din Victoria. Acest lucru presupune ridicarea câinilor de pe străzi, plasarea lor în adăpostul autorizat al asociației, acordarea de asistență veterinară și șansa de a fi adoptați. Tot cu ajutorul asociației Care for Dogs, vom derula în oraș programe de sterilizare și microcipare gratuită a câinilor cu stăpân. Astfel, toți cetățenii care dețin câini vor fi ajutați să între în legalitate și să nu mai contribuie la înmulțirea animalelor de pe străzi. Totodată, vom continua discuțiile cu privire la alte soluții pe termen lung, pe care împreună le putem dezvolta și implementa, astfel încât să protejăm atât oamenii, cât și animalele”, a declarat primarul Camelia Bertea.

 

Inițial, Primăria Victoria încheiase un contract cu firma Axa Universal SRL. Această societate urma să captureze câinii de pe străzi și să îi țină în adăpostul propriu timp de 2 săptămâni, timp în care, dacă era capturat vreun câine cu stăpân, putea fi recuperat. Pentru fiecare animal care era ridicat din oraș, autoritățile locale ar fi achitat suma de 650 de lei.

Localnicii din oraș și-au exprimat punctul de vedere vizavi de acest contract și au cerut autorităților să nu mai continue pe această cale, căci câinii capturați și neredicați de nimeni de la adăpost vor muri.

Primarul a făcut ceea ce i-au cerut cetățenii. A reziliat contractul cu societatea respectivă și a găsit un ONG care să gestioneze situația câinilor vagabonzi.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.