De la 1 ianuarie 2026, valoarea tichetelor de masă va crește la 50 de lei


De la 1 ianuarie 2026, valoarea tichetelor de masă va crește la 50 de lei. Majorarea a fost anunțată de Florin Jianu, reprezentantul IMM-urilor, la finalul discuțiilor de la Guvern cu premierul Ilie Bolojan. Informația a fost confirmată și de ministrul Muncii, Petre Florin Manole. În prezent, valoarea tichetului de masă este de 40,18 lei.

De la 1 ianuarie 2026, aproximativ trei milioane de angajați vor primi tichete de masă majorate. Anunțul a fost făcut de reprezentantul IMM-urilor, Florin Jianu, la finalul Consiliului Tripartit, convocat de premierul Ilie Bolojan pentru a discuta despre creșterea salariului minim pe economie.

La rândul său, ministrul Muncii a confirmat, pe Facebook, că va crește valoarea tichetelor de masă. „O veste bună: avem consens între sindicate și patronate referitor la indexarea valorii tichetelor de masă de la 40 la 50 de lei”, a scris Petre Florin Manole.

În ultimii 10 ani, valoarea zilnică a tichetului de masă în România a crescut semnificativ. În 2015, valoarea era de 9,41 lei, iar în 2025, aceasta a ajuns la 40,18 lei, ceea ce reprezintă o creștere de peste 300%.

Iată evoluția principalelor valori anuale ale tichetului de masă în această perioadă:

2015: 9,41 lei

2016: 13,00 lei

2017: 15,09 lei

2018-2019: 15,18 lei

2020-2021: 20,01 lei

2022: 30,00 lei (ianuarie – iulie), 35,00 lei (august – decembrie)

2023: 40,00 lei

2024: 40,04 lei

2025: 40,18 lei

 



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.