O delegație a militarilor francezi staționați la Centrul ,,Getica’’ s-a aflat, luni dimineață, la Primăria Cincu. Aceștia au fost primiți de edilul comunei, Gheorghe Mirca.
,,În cursul acestei dimineți (n.r. luni, 24 februarie) am primit o delegație a militarilor francezi din Cincu. Am abordat în principal problema infrastructurii rutiere (DJ 105 A), precum și cea a infrastructurii sportive din comună. În urma discuțiilor am stabilit ca astfel de întâlniri să se desfășoare periodic, deoarece sunt de interes bilateral’’, a declarat primarul comunei Cincu, Gheorghe Mirca.
Nu este pentru prima dată când o delegație a militarilor de la Getica Cincu are o întrevedere cu actualul primar, Gheorghe Mirca. La finalul anului 2024, edilul, împreună cu preșcolarii, elevii și cadrele didactice ai Școlii Gimnaziale Cincu, au participat șa un eveniment, la finalul căruia copiii au primit daruri de la Moș Crăciun.
(Alina ROMAN)