Din toamnă: săli de detenție pentru elevii care deranjează orele de curs


Reguli noi în şcoli! Din toamnă, copiii care deranjează orele vor fi scoşi afară şi trimişi într-o clasă specială unde vor fi supravegheaţi. „O sală de detenţie”, o numesc revoltaţi elevii şi părinţii. Ministerul Educaţiei susţine că măsura e opţională, nu obligatorie.

Controversata măsură prin care copiii indisciplinaţi sunt trimişi în săli speciale apare în noul statut al elevului trimis spre publicare în Monitorul Oficial. Măsura se va aplica doar pe parcursul orei de la care a fost scos elevul. Acesta va fi luat din clasă şi dus într-o altă sală, iar acolo va fi supravegheat de către un alt angajat al şcolii. Între timp, părinţii săi vor fi anunţaţi despre situaţie.

Ministerul anunţă că fiecare şcoală va stabili cum va pune în aplicare noul regulament.

Noutăți apar și cu privire la folosirea telefoanelor mobile. Vor fi interzise în timpul orelor. Elevii care nu respectă această regulă vor avea dispozitivul confiscat până la finalul zilei şi va fi înapoiat doar părinţilor.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.