Dispozitiv de supraveghere electronică montat unui bărbat din Făgăraș, după ce și-ar fi amenințat soția


  • Polițiștii din Făgăraș au emis un ordin de protecție provizoriu și au dispus montarea unui dispozitiv de monitorizare electronică pe numele unui bărbat, în urma unor amenințări adresate soției sale.
  • În cauză a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de amenințare.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați duminică, 10 mai, de către o femeie de 29 de ani, din municipiu, care a reclamat faptul că, în zilele de 9 și 10 mai, în timpul unor conflicte cu soțul său, acesta i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență, generându-i o stare de teamă. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că între cei doi soți au avut loc discuții în contradictoriu la domiciliul comun, context în care bărbatul ar fi formulat amenințări la adresa soției. Având în vedere că a fost identificat un risc iminent de violență, oamenii legii au emis un ordin de protecție provizoriu și au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

Totodată, la solicitarea polițiștilor, victima a fost de acord cu monitorizarea electronică a presupusului agresor, fiind dispusă montarea unei brățări de localizare și alte măsuri de protecție pentru femeie.

În urma sesizării, polițiștii au efectuat verificări și au constatat că există indicii privind un risc iminent de violență. A fost emis un ordin de protecție provizoriu, iar pentru siguranța victimei s-a dispus montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere pe numele bărbatului, precum și alte măsuri de protecție”, au declarat reprezentanții IPJ Brașov.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând a fi dispusă o soluție legală la finalizarea acestora.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.