În comuna Șercaia a început lucrul la amenajarea unei piste de biciclete de peste 3 kilometri lungime. Această pistă va conecta două sate, fiind o idee de pionierat în zonă. Ea va face legătura între Șercaia (sediul de comună) și Vad (satul cunoscut pentru rezervația cu narcise).
,,Această pistă, în lungime de 3,5 kilometri, merge de-a lungul pârâului Șinca, pe marginea unui drum de exploatare agricolă. Ea nu este legată de DN 73, adică drumul principal asfaltat între aceste două sate, ci se află în paralel cu el. Pe alocuri, drumul agricol nu este suficient de larg și, dacă am face direct pista, am încurca transportul fermierilor înspre și dinspre exploatațiile agricole, așa că acolo vom face lucrări de lărgire a drumului, de la 3,5 metri la 7 metri”, a declarat primarul Cristinel Paltin.
Trei sunt motivele pentru care amplasamentul pistei s-a stabilit a fi de-a lungul unei ape. Unul este peisajul de care se vor bucura turiștii, care este mai atrăgător pe marginea apei, decât în zgomotul și fumul tobelor de eșapament. Al doilea motiv este dat de proprietatea terenului. Pentru accesarea proiectului, trebuie să fii proprietar al terenului, iar comuna este proprietară pe terenul agricol dintre Șercaia și Vad. Al treilea motiv este lipsa oricăror conducte, de apă sau de gaz, în acea zonă, astfel că face mai ușoară implementarea proiectului.
Banii cu care se face această pistă de biciclete – peste 3 milioane de lei – provin din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
(Cristina Cornilă)