Eveniment filatelic. Centenarul industriei chimice făgărășene


Cercul Filatelic Făgăraș și Sindicatul Liber Nitramonia Rompiro organizează vineri, 22 iulie, de la ora 17.00, în sala mică a Casei de Cultură, un eveniment dedicat centenarului industriei chimice făgărășene.

,,În 1922 au apărut primele ateliere de fabricat exploziv din orașul nostru, după o tehnologie germană și cu sprijinul unor specialiști de acolo. La împlinirea a 100 de ani de la acest moment, Cercul Filatelic Făgăraș a realizat două plicuri ocazionale, o ștampilă filatelică poștală ce s-a aplicat în 15 iulie la Oficiul Poștal nr. 1 din Făgăraș, în aceeași zi sărbătorindu-se și Ziua Chimistului în România. De asemenea, a mai fost realizată o mapă filatelică ce conține un text de 8 pagini cu tot istoricul combinatului de la Făgăraș, de la începuturi și până în prezent, care va fi oferită invitaților de la evenimentul de vineri. Evenimentul este sponsorizat de Sindicatul Liber Nitramonia Rompiro”, a declarat președintele Cercului Filatelic Făgăraș, Remus Popovici.

Remus Popovici

Cercul de la Făgăraș numărăr 6 filateliști: Remus Popovici, Orban Ludovic, Bartos Csongor, Mitea Dan, Orban Antonia, Frătean Ioan. Cei 6 filateliști ai zonei (4 din Făgăraș, 2 din Hălmeag) reprezintă 1% din numărul filateliștilor din România (600).

(Cristina Cornilă)

 

din colectia lui Remus Popovici

 

Remus Popovici, presedintele Cercului filatelic Fagaras




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.