La data de 28 decembrie a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila, au oprit, pentru control, un autoturism, care se deplasa pe DJ 104D, în comuna Șoarș.
În timp ce efectuau controlul asupra documentelor, polițiștii au observat că persoana aflată la volanul autoturismului, un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Făgăraș, prezintă indicii ale consumul de alcool, astfel că, bărbatul a fost testat din acest punct de vedere.
Întrucât rezultatul testării a indicat o alcoolemie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, în continuare, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.