Un bărbat s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins de polițiștii făgărășeni conducând un moped pe DJ105A, pe raza localității Șoarș, fără a deține și un permis de conducere. Mai mult, mopedul nu era nici înregistrat.
De asemenea, tot marți, 9 august, în jurul orei 21.00, polițiștii din Hoghiz au oprit o mașină pe raza localității Cața.
,,În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că femeia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare provizoriu sunt expirate, astfel, vehiculul neavând dreptul de a circula pe drumurile publice.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor’’, se arată într-u comunicat de presă al IPJ Brașov.