- Hrana verde sau diminuarea risipei s-au aflat printre subiectele principale abordate astăzi la Colegiul Național ,,Radu Negru’’. Învățătorii, alături de reprezentanții unui restaurant din Făgăraș și de elevii de la Liceul Tehnologic ,,Dr. Ioan Șenchea”, profilul bucătar, au explicat elevilor din ciclul primar ce înseamnă să mănânci sănătos sau cât de importantă este hrana sănătoasă, totul în cadrul unui atelier demonstrativ și gustativ denumit ,,farfuria sănătoasă”.
În această săptămână se desfășoară programul ,,Săptămâna Verde’’, o săptămână în care temele sunt cunoașterea și împrietenirea cu mediul înconjurător. O săptămână în care elevii au parte de lecții în natură, de dezbateri, de jocuri de rol, de fotografie vorbită, de exerciții de construcție participativă a unor scenarii de viitor, de vizionări de documentare sau chiar de o ,,farfurie sănătoasă’’.
Conceptul ,,farfuria sănătoasă’’ a fost pusă în practică astăzi, la Colegiul Național ,,Radu Negru’’, elevii din clasele primare au avut ocazia să deguste cremă de brânză îmbogățită cu fructe proaspete și stafide sau cremă de brânză cu legume proaspete.
„Am desfășurat această activitate împreună cu Daniela Graură și echipa dumneaei și o parte dintre învățătoare. Ne bucurăm că suntem parte din acest proiect, care este unul de o importanță mare, pentru că se transmit informații necesare. De asemenea, dorim să nu se termine aici, și în continuare să avem parte de astfel de activități, pentru ca micuții să se bucure, pentru că atunci ne bucurăm și noi. În cadrul acestor activități sunt în jur de 500 de copii din ciclul primar, care sunt încântați de „farfuria sănătoasă“, așa cum o numim noi“, a spus Ronela Holhoș, învățător la clasa întâi, Colegiul Național „Radu Negru“.
„În săptămâna verde, pentru că vremea afară e neprietenoasă, ne-am gândit la ceva activități în interior. Sigur că subiectul principal este mediul, însă noi am gândit cumva trei componente, precum cele legate de diminuarea consumabilelor și folosirea celor biodegradabile, reciclabile. Am câștigat, pe scurt, o serie de noțiuni și am înțeles sensul acestora. Alimentația sănătoasă e un alt subiect care ne place nouă și care justifică prezența noastră aici și cel de-al treilea e pur și simplu cum să ne împrietenim cu mediul, ce nu trebuie să facem și mai ales cum să nu acționăm într-un fel dăunător acestuia“, a spus chef Daniela Graură.
„Mă bucură foarte mult că fac parte din acest proiect și am depus toată străduința în a-i învăța pe copii lucruri folositoare pentru viitorul lor. Le-am povestit despre importanța trăitului frumos și în armonie cu natura și le-am prezentat câteva variante, spunem noi interesante, de mâncare vie, mâncare sănătoasă pentru ei. Noi am venit cu câteva variante foarte interesante, cu fructe și legume în stare lor naturală, neprocesate și se pare că sunt foarte interesați“, a spus Alex Ionescu, maestru în arta culinară.
În cadrul acestei săptămâni – „Săptămâna Verde“, la Colegiul Național ,,Radu Negru’’ au fost pregătite mai multe activități educaționale care să contribuie la prevenirea schimbărilor climatice şi la protejarea mediului.
„În această perioadă, din 27 februarie și până în 3 martie, în colegiul nostru se desfășoară „Săptămâna verde“. Pentru o implementare corectă și ținând cont de metodologia de organizare, la nivelul colegiului a fost constituită o echipă de coordonare, care îi are în structură pe cei trei directori ai colegiului, pe nconsilierul educativ, pe prof. Ionuț Marcela, pe responsabilul de mediu, prof. Radu Șodolescu, pe cele două profesoare de biologie, Rusu Alexandrina și Dudan Cristina. De asemenea, responsabil pentru ciclul primar este învățătoarea Maria Boieriu, cei doi consilieri școlari, profesor Popa Sintia și Stancioiu Daniela, din partea reprezentanților părinților pe Constantinescu Ioana, iar din partea Consiliului Elevilor o avem pe eleva Contatore Paula. Cei doi directori adjuncți s-au ocupat fiecare de o structură, de exemplu directorul adjunct Orzea Ioana s-a ocupat de ciclul primar, iar directorul adjunct Remus Mogoș de de ciclul gimnazial. Pentru această săptămâna, fiecare ciclu a avut niște teme specifice. Am împărțit ciclurile în structuri mult mai compacte, de exemplu, pentru clasele a V-a și a VI-a avem „O școală mai curată, un mediu sănătos“, pentru clasele a VII-a și a VIII-a avem tema „Biodiversitatea“, pentru clasele IX-X, „Apele și pădurea“, pentru că unul din responsabili este și domnul profesor Postolache Nicolae iar pentru clasele a XI-XII, „Schimbările climatice“. De asemenea, la nivelul fiecărui ciclu avem câte o temă unică, așa cum este aceasta „Farfuria sănătoasă“ sau „Curcubeul în farfurie“, pentru ciclul primar. Această activitate s-a desfășurat cu d-na Daniela Graură și a fost un proiect inițiat de colega noastră, d-na înv. Ronela Holhoș. Pentru ciclul gimnazial avem Festivalul Eco, care se va desfășura joi, iar pentru ciclul liceal, avem Balul Eco, care se desfășoară tot joi. Este o săptămâna cu multe activități altfel, elevii rezonează cu astfel de activități, iar colegii s-au implicat extraordinar de bine în organizarea lor“, a spus profesor Maria Racu, directorul Colegiului Național „Radu Negru“.
La atelierul ,,Farfuria sănătoasă” participă 500 de elevi de la Colegiul Național ,,Radu Negru”.
(Alina ROMAN)