Fost soldat de la Unitatea Militară Cincu, condamnat după ce a furat stații radio și arme airsoft din unitate


  • Un fost soldat care și-a desfășurat activitatea la o unitate militară din Cincu a fost condamnat de Tribunalul Militar Cluj după ce a furat, în două rânduri, echipamente și arme Airsoft din incinta unității.
  • În primul caz, bărbatul a sustras cinci stații de emisie-recepție, iar câteva luni mai târziu a intrat într-un depozit și a luat trei pistoale Airsoft și muniție.
  • Prejudiciul produs prin primul furt a fost recuperat integral, iar armele Airsoft și muniția au fost restituite.

Potrivit hotărârii Tribunalului Militar Cluj, primul furt a avut loc la 23 iulie 2025, când inculpatul era soldat și efectua serviciul de pază în cadrul unității militare. Bărbatul a luat dintr-un depozit cinci stații de emisie-recepție tip Hytera PD 560 și le-a pus în rucsacul personal. A mers apoi cu acestea în poligon, după care a părăsit unitatea militară cu stațiile asupra sa. În zilele următoare, două dintre stații au ajuns la o altă persoană, căreia soldatul i le-a oferit gratuit. Ulterior, acestea au fost schimbate pentru un telefon mobil și apoi vândute cu 500 de lei bucata, prin intermediul unor persoane care comercializau produse electronice pe platforme de tip OLX.

După descoperirea furtului, familia inculpatului a făcut demersuri pentru recuperarea echipamentelor, inclusiv pentru răscumpărarea celor care fuseseră deja vândute. În final, prejudiciul a fost recuperat integral.

Al doilea furt: trei pistoale Airsoft și muniție

Al doilea incident a avut loc la 10 mai 2026, în timp ce fostul militar efectua serviciul de planton în Poligonul Dealul Vulpilor. Potrivit documentelor instanței, acesta a observat că unul dintre geamurile unei clădiri în care erau depozitate arme Airsoft era întredeschis. În jurul orei 12.00, bărbatul a forțat geamul și a intrat în depozit. De acolo a luat trei pistoale Airsoft și mai multe pungi cu muniție, respectiv bile. Inițial, acesta ar fi folosit pistoalele pentru a trage la țintă. Ulterior, le-a pus într-un rucsac militar și le-a dus acasă, unde le-a ascuns într-un dulap. Furtul a fost descoperit în ziua următoare, când militarul care a intrat în serviciul de planton a observat că fereastra depozitului era forțată și nu mai putea fi închisă.

A negat inițial, apoi și-a recunoscut fapta

Ofițerul de serviciu a luat legătura cu tatăl inculpatului, care era, la rândul său, subofițer în cadrul aceleiași unități. Întrebat de tatăl său despre cele întâmplate, fostul soldat a negat inițial că ar fi comis furtul. Ulterior, acesta și-a recunoscut fapta și a restituit cele trei pistoale Airsoft și muniția. La două zile după furt, în 12 mai 2026, militarul a acceptat întocmirea raportului de trecere în rezervă. În cursul urmăririi penale, acesta a confirmat situația de fapt, a declarat că își recunoaște și regretă faptele și a acceptat încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.

Procurorul militar și inculpatul, asistat de avocat, au încheiat acordul la 8 iulie 2026. Fostul soldat a fost de acord și cu prestarea unei munci în folosul comunității, în cazul în care instanța ar fi stabilit această măsură. Pedeapsă de 1 an și 10 luni, dar nu va merge la închisoare dacă respectă condițiile

Pentru primul furt, instanța a stabilit o pedeapsă de un an de închisoare, iar pentru furtul calificat, o pedeapsă de un an și șase luni de închisoare. În urma aplicării regulilor privind concursul de infracțiuni, pedeapsa finală a fost stabilită la un an și 10 luni de închisoare. Tribunalul Militar Cluj a dispus însă amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de doi ani, timp în care fostul militar va fi supravegheat de Serviciul de Probațiune. Instanța a avut în vedere faptul că bărbatul nu avea antecedente penale, a avut o atitudine sinceră în fața anchetatorilor, și-a recunoscut faptele și a manifestat regret.

Pe durata termenului de supraveghere, acesta trebuie să se prezinte la Serviciul de Probațiune, să accepte vizitele consilierului desemnat și să anunțe orice schimbare privind locuința sau locul de muncă. De asemenea, fostul soldat trebuie să urmeze un curs de pregătire școlară sau profesională și să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. Tribunalul Militar Cluj a stabilit și plata sumei de 250 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Hotărârea a fost pronunțată la 9 septembrie 2026 și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

 

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.