Peste drum de sediul Primăriei din Comăna de Jos se află o veche biserică, ridicată cu mai bine de 400 de ani în urmă, în care de regulă nu se țin slujbele ortodoxe de peste an, întrucât satul mai are o biserică ortodoxă mai încăpătoare și ceva mai nouă.
Am avut ocazia să o vedem pe interior și să îl întrebăm pe preotul Emanuel Lucian Stupu câteva lucruri despre aceasta.
De cum intri în curtea bisericii, prima cruce pe partea stângă, una învechită de vremuri, îi aparține primului învățător la satului, Cornel Langa, născut în 1878 și decedat în 1938, cu puțin timp înainte de a mai prinde în viață Al Doilea Război Mondial.
,,Biserica este ocrotită de Sfânta Cuvioasa Paraschiva, de la care și-a luat și hramul. În anumite registre biserica aceasta este consemnată ca fiind din 1643 și chiar domnitorul Matei Basarab a donat odăjdii și cărți bisericești pentru ea. Lăcașul de cult a fost repictat în urmă cu 200 de ani. Cu vreo 15 ani în urmă, la ambele biserici din sat a fost schimbat acoperișul. Încercăm să o întreținem cât mai bine cu putință, fiind și monument istoric de categoria B. Iarna nu facem slujbe aici, biserica nu este încălzită, la origini a avut o sobă, iar slujbele se țin în biserica nouă, cea de peste drum”, spune preotul Emanuel Stupu.
Cina cea de Taină în varianta de la Comăna de Jos
Pe iconostasul bisericii atrage atenția o icoană cu Cina cea de Taină, diferită de icoanele care reconstituie acest moment așa cum le știm noi. Cina cea de Taină pictată în general după anul 1500 este inspirată de pictura lui Leonardo da Vinci, făcută în trapeza unei mânăstiri din Milano între 1495 – 1498. Leonardo i-a imaginat pe apostoli stând la masă, în stânga și în dreapta lui Iisus, toți pe aceeași latură a mesei și îmbrăcați în haine viu colorate. Ei sunt albi (caucazieni) și folosesc tacâmuri.
În realitate, imaginea de acum 2000 de ani nu ar fi trebuit să arate altfel. Populația semitică avea tenul măsliniu, așa ar fi trebuit să fie și personajele din icoană. Ei ar fi mâncat pe jos, nu la masă, și ar fi folosit mâinile, nu tacâmuri, conform obiceiului. De asemenea, pigmenții vii de pe hainele pictate de Leonardo da Vinci nu s-ar fi regăsit în realitatea acelor vremuri, îmbrăcămintea lor trebuind să arate în culori mai pale, de alb, crem, maro.
Pictura Cinei cea de Taină din lăcașul de cult din Comăna de Jos este diferită și de cea a lui da Vinci, dar și de imaginea presupusă a fi cea originală. Iisus cu apostolii săi stau tot la masă, însă doi dintre ei nu stau pe aceeași latură cu restul, ci față în față. Nu au tacâmuri pe masă și nici mâncare, decât un potir așezat în fața Mântuitorului. Deși personajele nu au tenul măsliniu, au totuși părul și barba mai închise la culoare, ceea ce le apropie de realitate. În fața mesei sunt așezate un urcior și un lighean, care au fost folosite probabil la spălarea mâinilor înainte de mâncare.
Nici biserica nouă nu este nouă
În Comăna de Jos sunt peste 350 de numere de casă, ceea ce face această comunitate să fie socotită de mărime medie. Cele două biserici au cimitirele lor și, în funcție de locul unde au enoriașii aparținători, se folosesc ambele cimitire simultan.
Lângă biserica cea nouă a fost ridicată de curând o capelă mortuară care a fost sfințită la începutul anului 2025. Biserica având hramul Sfântului Ierarh Nicolae datează din 1793, fiind mai nouă decât cealaltă, dar nefiind o ctitorie actuală. La un moment dat a fost repictată și s-au refăcut catapeteasma și strănile. Vechea catapeteasmă era făcută din zid, dar aceea s-a stricat și s-a realizat una din lemn sculptat. Pictura actuală datează din 1997. Cele mai multe dintre lucrările de restaurare s-au făcut în vremea părintelui Octavian Șoancă, care a fost preot paroh la Comăna de Jos, originar fiind din Cața.
(Cristina Cornilă)