163 de ani au trecut de la momentul cunoscut în istorie sub denumirea de Mica Unire. Data de 24 ianuarie 1859 este punctul culminat al unor evenimente și desfășurării istorice complexe care au avut loc în Europa și spațiul românesc.
Evenimentul a fost marcat astăzi de către elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național ,,Doamna Stanca’’ printr-o horă. Elevii, împreună cu cadrele didactice, au format o mare horă în curtea liceului.
,,Am dorit astăzi să marcăm Mica Unire printr-o mare horă în curtea școlii, la care au participat toți elevii noștri, împreună cu cadrele didactice. Am încercat, prin acest moment, să reînviem acea veche zicală – Hai să dăm mână cu mână. Sperăm că a fost un moment emoționant, de mândrie națională pentru fiecare dintre cei care au fost în curtea școlii. Iar copii se duc acasă și cu acest mesaj, de unitate și de mândrie de a fi român’’, a spus dierctorul Colegiului Național ,,Doamna Stanca’’, Corina Drăgoiu.
Unirea Principatelor a reprezentat un deziderat care s-a făcut remarcat încă de la începutul secolului XIX. Aceasta a fost atât dorința românilor din Moldova și Țara Românească, cât și interesul Marilor Puteri europene ale vremii. În acest context la finalul războiului Crimeei, a Congresului de Pace de la Paris (1856) și după exprimarea dorinței clare a românilor s-a produs dubla alegere a Colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5 ianuarie 1859) și al Țării Românești (24 ianuarie 1859).
Dubla alegere consfințea astfel Unirea Principatelor într-un singur stat, care își începea existența după 24 ianuarie 1859.
(Alina ROMAN)