A fost sărbătoare mare în Dacia joi, 15 august! Toate suflarea comunei Jibert s-a strâns în satul Dacia pentru a participa la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor Multiculturale din comună.
Oamenii s-au strâns joi, 15 august, de Sfânta Marie, în curtea Bisericii Evanghelice din Dacia încă de la ora 16.00. Acolo, pe scena amplasată, au urcat artiști locali, dar și ansambluri folclorice și invitați surpriză. Unul din acești invitați a fost cunoscuta interpretă Vlăduța Lupău, care a ridicat publicul în picioare încă de la primele acorduri.
O nouă ediție de succes, ne-a spus primarul comunei Jibert, Iancu Boeriu. Acesta ne-a declarat că această sărbătoare a coincis și cu cei 710 ani pe care localitatea Dacia i-a împlinit în acest an. Un eveniment care va fi marcat în luna septembrie printr-un amplu documentar, dar și cu o manifestare specială, dedicată acestui eveniment.
„Marcăm astăzi împlinirea a 710 ani de atestare documentară a satului Dacia. Însă noi ne pregătim cu un amplu documentar despre satul Dacia. Probabil în toamna acestui an vom avea o manifestare specială. Noi acum sărbătorim a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor Multiculturale, însă nu se putea să nu menționăm că anul acesta sărbătorim și 710 de ani de atestare a acestei localități. Tocmai din acest motiv am venit și cu această manifestare în satul Dacia. Dar să nu uitam, acesta este doar începutul unui amplu eveniment. Noi acum am invitat pe scenă îndrăgiți artiști, printre care Vlăduța Lupău, Sebastian Stan, Ștefan Bărbătei, soliști locali care încântă publicul. De asemenea avem invitați și ansambluri de dansuri populare. Sperăm ca acest festival să fie de bun augur și să putem continua, pentru că tot ceea ce ține de tradiții locale este bine să cinstim și să le ducem mai departe“, ne-a explicat primarul comunei Jibert, Iancu Boeriu.
Pe lângă artiștii care au urcat pe scenă, un alt moment special îndrăgit de toți spectatorii a fost punerea în scenă a unei piese de teatru de către elevii Școlii Gimnaziale din comună.
„Ne bucurăm că am putut aprticipa și noi, ca școală, la acest eveniment. Este un eveniment care are deja patru ani. Noi am pregătit o piesă de teatru. Pentru noi a fost un domeniu nou pe care ne-am axat, pe lângă alte activități de dansuri, muzică, instrumente muzicale. Anul acesta am vrut să venim cu ceva nou. Astfel că am pregătit o piesă de teatru. Sper că ne-am ridicat la înălțimea publicului“, ne-a declarat și învățătorul Școlii Gimnaziale din Jibert, Grovu Bogdan.
Pe scenă au urcat Vlăduța Lupău, Grupul Școlar Jibert, Ansamblul Ramuri de Arini, Ansamblul Ceata Făgărașului, Ansamblul Plaiurile Jibertului – tineri și seniori, Rozalia Oprea, Marilena Albu, Ștefan Bărbătei, Sebastian Stan. Cei prezenți au avut parfte și de un bal cu Bogdan Georgescu și Formația Rytmic Band Brașov.
Proiectul „Festivalul Tradițiilor Multiculturale“ a fost cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.