FOTO / Vandalism la fosta terasă ,,Litoral”, acolo unde se fac lucrări la viitorul amfiteatru. ,,Rugăm cetățenii care întâlnesc astfel de cazuri să le sesizeze Poliției Locale Făgăraș”


Gradul de civilizaţie al multor concitadini lasă de dorit, din păcate.

Persoane iresponsabile au distrus și au murdărit o parte din lucrările efectuate la amfiteatrul care se realizează în locul fostei terase „Litoral”.

Reprezentanții Primăriei Făgăraș vă reamintesc, cu acest prilej că distrugerea bunurilor publice reprezintă o infracțiune prevăzută în Codul Penal.

,,Rugăm cetăţenii care întâlnesc astfel de cazuri să le sesizeze Poliţiei Locale Făgăraș, la numărul de telefon 0268.210.020. Persoanele care vor surprinde pe viitor astfel de abateri grave de la cele mai elementare norme de bun simț sunt rugate să ne trimită fotografii sau materiale video, care să permită identificarea rapidă şi tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de un astfel de comportament necivilizat”, au spus reprezentanți ai Primăriei Făgăraș.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.