FOTO – VIDEO / Grav accident în județul Brașov, între un microbuz și un autoturism. Șase victime, dintre care una este decedată


Grav accident rutier în județul Brașov, pe DN13, între localitățile Feldioara și Rotbav. În eveniment au fost implicate un microbuz și un autoturism, iar în urma impactului au rezultat șase victime, dintre care una este decedată.

,,Am fost anuntati de producerea unui accident pe Drumul Național 13 între localitățile Feldioara și Rotbav ( în zona Doripesco). În eveniment au fost implicate un microbuz și un autoturism, iar în urma impactului au rezultat șase victime, dintre care una este decedată. La fața locului au fost mobilizate de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, doua echipaje SMURD și trei ambulanțe SAJ. Echipele de intervenție acționează pentru acordarea primului ajutor victimelor, precum și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor”, a declarat lct. col. Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.

Celelalte 5 victime, dintre care un minor au fost transportate la spital de către echipajele medicale pentru ingrijiri de specialitate si investigatii suplimentare.  Toate victimele sunt conștiente.

La fața locului sunt direcționate și echipaje de poliție rutieră și criminalistică, acestea urmând a efectua cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și condițiilor în care s-a produs accidentul. Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte dispozițiile polițiștilor rutieri prezenți în zonă.

La acest moment traficul rutier este blocat în zona restaurantului ,,Doripesco”.

(Alina ROMAN)

@salutfagaras Grav accident în județul Brașov, între un un microbuz și un autoturism. Șase victime, dintre care una este decedată Sursă video: ISU Brașov #accident, #răniți. #dn13, #ipjbrasov, #isubrasov, #judetulbrasov, #salutfagaras, #ziarulsalutfagaras ♬ Dramatic – Big Dreams

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.