FOTO | Ziua Eroilor, marcată la Făgăraș. Depuneri de coroane, serviciu religios și defilarea Gărzii de onoare


Astăzi, 2 iunie, la Făgăraș a fost marcată Ziua Eroilor, printr-o manifestare organizată de către Primăria Făgăraș și Casa Municipală de Cultură. Din program au făcut parte un serviciu religios, depunere de coroane și defilarea Gărzii de onoare.

Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, este celebrată în fiecare an, de Ziua Înălțării Domnului, mare sărbătoare creștină, care marchează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Înviere. Astfel, anul acesta, Ziua Eroilor este celebrată la 2 iunie, în memoria celor căzuți de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

Și la Făgăraș a avut loc o ceremonie religioasă, depuneri de coroane și defilarea Gărzii de onoare.

Lucian Mija

,,O zi importantă pentru eroi și importantă pentru noi, în primul rând. Ne-am amintit de cei care, de-a lungul timpului, s-au jertfit pentru România și pentru noi toți. Femei și bărbați care, luptând în Armata Română, au plătit, într-un final, prețul suprem, pentru ca noi, astăzi, să ne bucurăm de o Românie liberă, suveran, democratică, să vorbim limba noastră. Trebuie să le mulțumim și să ne amintim de ei mereu. Deși cele mai recente războaie în care România a participat sunt îndepărtate, trebuie să transmitem din generația în generație acest gând, că eroii sunt importanți și datorită lor suntem aici și trăim așa cum trăim datorită lor. În această perioadă când, iată, un nou război a început în Europa, cu atât mai mult trebuie să conștientizăm ceea ce ei au făcut și cât de importantă este Armata pentru fiecare stat”, a spus Lucian Mija, administratorul public al municipiului Făgăraș.

Cosmin Știrbu

,,Am avut ocazia să particip, alături de colegii mei, la două evenimente, la două depuneri de coroane. Una a avut loc la Biserica din cartierul Galați, iar a doua aici, la Parcela de onoare. Este un eveniment deosebit și trebuie să ținem cont de istorie, de eroi, de ceicare ne garantează libertatea de exprimare. Eroii sunt importanți, eroii trebuie comemorați, prin eroi trăim astăzi”, a spus viceprimarul municipiului Făgăraș, Cosmin Știrbu.

La ceremonie au participat și senatorul Marius Toanchină și senatorul Irineu Darău.

Marius Toanchină

,,Nu întâmplător Sărbătoarea Înălțării Domnului coincide și cu Ziua Eroilor. Prin sacrificiul eroilor, și poporul român s-a înălțat. În Războaiele mondiale am apărat, pe lângă țară și țarină, și credința ortodoxă. Își merită cu prisosință locul în istoria României acești eroi, iar noi suntem datori să îin cinstim de fiecare dată și să le urmăm îndemurile, sfaturile și modelul de viață”, a spus senatorul Marius Toanchină.

Irineu Darău

,,Comemorăm astăzi peste tot în țară Ziua Eroilor, comemorăm oamenii care și-au dat viața pentru România, în toate formele ei, de-a lungul istoriei. Cred că, dincolo comemorarea trecutului, trebuie să fim conștienți de datoria pe care o avem cu toții, să continuăm istoria, să apărăm interesele poporului român. În  acest context geo-politic foarte complicat, să facem ceea ce trebuie pentru a asigura un viitor viitoarelor generații, dar și României în Uniunea Europeană, într-un context modern, nicidecum spre Est, acolo unde am avut, de-a lungul timpului, dușmani”, a spus și senatorul Irineu Darău.

La eveniment au participat oficialitățile, reprezentanții Armatei și ai Poliției Naționale și Locale, dar și făgărășeni.

(Alina ROMAN)

foto: Salut Făgăraș




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.