Fundația Comunitară Țara Făgărașului oferă finanțări de până la 25.000 de lei pentru proiecte inițiate de tineri


  • Tinerii cu vârste între 14 și 25 de ani pot obține finanțări între 10.000 și 25.000 de lei pentru proiecte de implicare civică, educație civică și educație media, prin programul „Generația pe Fază”, lansat de Fundația Comunitară Țara Făgărașului.
  • Fondul total disponibil la nivel regional este de 75.000 de lei, iar primul pas pentru înscriere este trimiterea unei scrisori de intenție până la 25 octombrie 2026.

Fundația Comunitară Țara Făgărașului a lansat programul „Generația pe Fază”, prin care susține inițiativele tinerilor din comunitățile rurale și orașele mici din regiune. Programul se adresează celor cu vârste între 14 și 25 de ani din Făgăraș, Victoria, Rupea, Avrig, Zărnești și localitățile din Țara Făgărașului. Inițiativa urmărește să le ofere tinerilor oportunitatea de a se implica activ în viața comunității, de a identifica probleme locale și de a propune soluții concrete. Programul pune accent pe participare, gândire critică și educație media, astfel încât tinerii să învețe să analizeze informațiile, să recunoască dezinformarea și să transforme ideile în acțiuni. Programul a fost construit pornind de la consultări cu 65 de tineri și 20 de profesori din regiune, care au evidențiat nevoia unor oportunități reale de participare și implicare civică.

Ce proiecte pot primi finanțare

Proiectele trebuie să aibă în centru implicarea civică a tinerilor, alături de activități de educație civică și/sau educație media. Printre inițiativele eligibile se numără proiectele care urmăresc îmbunătățirea dialogului dintre elevi și profesori, cercetarea problemelor comunității, organizarea unor campanii media, crearea cluburilor de dezbateri sau realizarea unor podcasturi educaționale. Pot fi propuse și activități prin care tinerii învață să verifice informațiile din mediul online și să identifice riscurile asociate dezinformării sau utilizării algoritmilor de inteligență artificială. Un criteriu important este implicarea directă a tinerilor în toate etapele proiectului. Aceștia trebuie să aibă posibilitatea de a identifica probleme, de a lua decizii, de a propune soluții și de a organiza activități, cu sprijinul unor mentori sau profesori.

Granturi de până la 25.000 de lei

Pentru regiunea Țara Făgărașului, fondul total de finanțare este de 75.000 de lei. Fiecare proiect poate beneficia de un grant cuprins între 10.000 și 25.000 de lei, iar activitățile se vor desfășura în perioada 3 decembrie 2026 – 31 iulie 2027. Banii pot acoperi costuri pentru materiale educaționale și media, ateliere, dezbateri, acțiuni comunitare, echipamente utilizate în activități practice, licențe software, promovare, transport, cazare și o parte din cheltuielile de coordonare și management. Toate cheltuielile trebuie să fie justificate și necesare pentru implementarea proiectului. Finanțarea se acordă în două tranșe: 75% din suma aprobată la semnarea contractului și 25% după prezentarea raportului intermediar.

Cine poate depune proiecte

Pot aplica organizațiile neguvernamentale înscrise în Registrul entităților/unităților de cult, care au depus bilanțul financiar și nu au datorii sau afiliere politică ori religioasă. Sunt eligibile și grupurile de inițiativă formate din cel puțin trei persoane. În cazul grupurilor cu membri minori, este necesară participarea unui adult care își asumă responsabilitatea fiscală și legală. Coordonatorul proiectului trebuie să aibă minimum 18 ani. Un element obligatoriu al programului este participarea la incubatorul de proiecte, organizat în perioada 26 octombrie – 4 noiembrie 2026. În cadrul acestor sesiuni, echipa Fundației Comunitare Țara Făgărașului îi va sprijini pe aplicanți să își definească mai bine ideile, să stabilească activitățile, să construiască bugetul și să pregătească planul de comunicare. Participarea la incubare reprezintă un criteriu de eligibilitate.

Care este calendarul înscrierilor

Primul pas este transmiterea unei scrisori de intenție până la 25 octombrie 2026, ora 23:59. Ulterior, aplicanții vor participa la sesiunile de incubare și vor pregăti aplicațiile finale, care trebuie depuse până la 11 noiembrie 2026, ora 23:59. Evaluarea proiectelor va avea loc în perioada 16–20 noiembrie, iar câștigătorii vor fi anunțați public pe 24 noiembrie 2026. Contractarea se va desfășura între 25 noiembrie și 3 decembrie, când începe și perioada de implementare. Scrisoarea de intenție, în format completabil, poate fi trimisă la adresa de e-mail adelina.iancu@fundatiactf.ro. În această etapă, aplicanții nu trebuie să aibă toate detaliile proiectului stabilite, ci doar o idee și dorința de a se implica. Ghidul aplicantului, formularele și informațiile complete sunt disponibile pe site-ul Fundației Comunitare Țara Făgărașului: fundatiactf.ro/fonduri/generatia-pe-faza.

Programul „Generația pe Fază” este dezvoltat la nivel național de Federația Fundațiile Comunitare din România, cu sprijinul Romanian-American Foundation, și este implementat local prin fundațiile comunitare din rețeaua federației.

Pentru informații suplimentare, persoana de contact este Adelina Iancu, coordonator de program, la numărul de telefon 0767 938 708 sau la adresa de e-mail adelina.iancu@fundatiactf.ro




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.