Cristina Cornilă: Se apropie Crăciunul. Fără să vreau, când mă gândesc la Crăciun, eu mă gândesc de fapt la vacanțele copilăriei mele cu zăpadă multă și foc în sobă. Ce înseamnă Crăciunul pentru dvs.?

Gheorghe Sucaciu: Înainte de orice, pentru mine Crăciunul înseamnă odihnă. În zilele de sărbători legale, mai ales atunci când ele formează o perioadă mai lungă de repaus cum s-a întâmplat anul acesta ca vacanța de Crăciun să dureze de sâmbătă până marți, apuc și eu să mă odihnesc. Bineînțeles că găsesc în Crăciun ceva mai mult de atât, ceva care există și astăzi la fel cum exista pe vremea copilăriei și adolescenței mele: colindătorii care vin an de an pe la noi, pomul de iarnă pe care îl împodobim mai ales spre deliciul copiilor, focul în sobă care trosnește în același timp cu zăpada de afară care scârțâie… În fine, e un farmec aparte de Crăciun, uneori îl simți mai repede decât să îl explici!

C.C.: Cum va fi anul acesta vacanța de Crăciun pentru familia Sucaciu?

G.S.: În fiecare an, fără excepție, facem Crăciunul acasă în familie. Nici anul acesta nu va fi altfel, ne vom aduna cu toții în Drăguș. Copiii sunt și ei în vacanță, soția va pregăti o masă delicioasă, așa cum face de obicei, ne vor vizita și colinda prietenii. Cam așa arată tabloul unui Crăciun clasic la noi în familie.

C.C.: Dacă n-ați trăi în România, cu tradițiile, obiceiurile, oamenii și clima ei, unde v-ați vedea locuind?

G.S.: (fără să stea pe gânduri) Numai în România mă văd trăind! Eu nu tânjesc după străinătate, aproape că pot spune că nici concediile în afara țării nu mă atrag. Obișnuiesc să călătoresc cu mașina prin România, să văd tot felul de lucruri frumoase în țara noastră, dar când e vorba de plecat în afară o fac fie numai de dragul familiei, fie că e vorba de vreo vizită de lucru care are legătură cu activitatea Primăriei.

C.C.: Sunteți primar de prea mulți ani ca să vă imaginez altcumva. Totuși, ca elev și mai apoi ca student v-ați pregătit pentru o carieră diferită, neștiind unde vă duce drumul. Vă veți mai întoarce vreodată la ea?

G.S.: La origine sunt inginer constructor. Am terminat Facultatea de Hidrotehnică de la Timișoara, o facultate pe care la vremea respectivă mi-am ales-o eu singur. Părinții mei m-au îndemnat să fac studii superioare, dar nu au intervenit niciodată în alegerea lor. Deci, ca tânăr mă pregăteam pentru o carieră în domeniul construcțiilor hidrotehnice. Am terminat facultatea în 1998 și mă vedeam atunci lucrând în domeniul hidrotehnic, pe la barajul Râul Mare, în Munții Retezat. Construcția lui era terminată de mai bine de 10 ani și era o lucrare de anvergură a vremii, așa că mă visam acolo. Dar lucrurile s-au întâmplat altfel; familia mea și-a deschis o societate comercială și am venit să lucrez în cadrul ei. Mai departe, parcursul îl cunoașteți. Despre întoarcerea la domeniul construcțiilor hidrotehnice nu știu dacă mai poate fi vorba, dar informațiile acumulate cândva pe acest segment îmi sunt folositoare, nu de puține ori, astăzi.

C.C.: Imaginați-vă următorul scenariu: unul dintre copiii dvs. decide la terminarea liceului să nu mai urmeze o facultate și pleacă la muncă în Spania. Ce i-ați spune la primul telefon pe care vi-l dă de acolo?

G.S.: Ca să fac o glumă, vă spun că nici nu ar apuca să dea telefonul de acolo! Eu l-aș sfătui să nu meargă în străinătate cu atâta convingere, încât nici nu s-ar gândi să plece. L-aș încuraja să rămână în România, pentru că nu este lipsită de posibilități, orice s-ar zice despre asta. Fiul meu, Ștefan, este elev în clasa a IX-a la Colegiul ,,Radu Negru”. Fiica mea, Maria, este elevă în clasa a III-a la Colegiul ,,Doamna Stanca”. Ambii mei copii pot dezvolta o carieră în România. La finele liceului, pe cel pe care îl voi vedea cu rezultate bune la învățătură îl voi îndruma către o facultate, iar altminteri, îl voi îndruma spre ceva practic. Ce vreau să reiasă de aici este că nu îi oblig la studii superioare decât dacă ei își doresc asta și rezultatele lor școlare conduc la asta.

C.C.: Drăgușul este satul natal al dvs., în care ați copilărit și pe care l-ați condus de la primul mandat de primar. Azi trăiți în Făgăraș și aveți aceeași misiune: să-l conduceți așa cum ați reușit dincolo. Care administrație v-a ridicat probleme mai mari? Cea mai mică pentru că începutul a fost lipsit de experiență ori cea care, deși ați dobândit exercițiu, pretinde mai mult?

G.S.: Din start pot da asigurări că problemele sunt la fel în primii doi ani de mandat la oricare primărie. Și la Drăguș, și la Făgăraș au fost aceleași și cea mai importantă dintre ele este mentalitatea oamenilor. Vorbesc aici atât de mentalitatea echipei din administrația locală, cât și de mentalitatea comunității în general. Oamenii nu sunt obișnuiți să fie constructivi împreună, nu separat. Cu experiența dobândită în anii de la Drăguș îmi este mai ușor astăzi să-i conving să abordeze o gândire constructivă colectivă. Deja ne-am învățat unii cu alții la dezbaterile publice, ne-am obișnuit să ne împărtășim ideile, ne-am obișnuit să gândim în aceeași direcție.

C.C.: La ce oră se încheie o zi de administrație publică?

G.S.: Cel mai târziu s-a încheiat seara la ora 23.00. Dar în mod obișnuit o zi de muncă pentru mine se sfârșește în jurul orei 18.00, pentru că după ce se încheie programul public eu rămân la birou cu o grămadă de adrese, cereri, legi etc., cu care mă pun la curent pentru a ști apoi a doua zi ce-i de făcut (în timp ce vorbește mă uit la masa de lucru. E așa cum zice, cu teancuri întregi de hârtii; oare sunt de citit pe astă seară?) 

C.C.: Vă considerați un om înstărit?

G.S.: (se uită la mine și nu știe dacă întrebarea este serioasă) Nu, dar am tot ce îmi trebuie.

C.C.: Când v-ați luat ultima pereche de pantofi?

G.S.: (și mai mirat) Nici nu mai știu. Sincer. Încerc să îmi aduc aminte dacă pentru vreo nuntă mai recentă la care am fost, dar nu cred totuși să-mi fi luat în ultima perioadă.

C.C.: Ultima oară când ați pus un bilet la loto a fost…

G.S.: N-am pus niciodată și nici nu mă tentează. Câștigurile acestea sunt cel puțin neserioase, dacă nu imposibile. De altfel, nu joc nici table pe bani sau cărți pe bani.

C.C.: Dacă s-ar putea da timpul înapoi, ați schimba ceva la tot traseul parcurs până azi?

G.S.: Probabil că nu aș mai intra în politică. Asta nu înseamnă că nu aș mai vrea administrație publică, ci că aș face administrație de la bun început din postura de independent, nu din aceea cu plecare dintr-un partid politic, oricare ar fi el.

C.C.: V-am furat o jumătate de oră cu interviul acesta, în care puteați face altceva. Ce a pierdut Făgărașul într-o jumătate de oră nelucrată de către primar?

G.S.: Nu a pierdut, deoarece prin interviul acesta am mai pus o cărămidă la fundația mentalității constructive și a lucrului în echipă. Am încercat să arăt și să conving locuitorii Făgărașului, precum și echipa din Primărie și cea a Consiliului Local că o gândire colectivă într-o direcție unică poate face mult bine pentru dezvoltarea municipiului. De exemplu, când punem toți umărul la lucrarea de ,,netezire” a drumului unui investitor spre Făgăraș avem șanse înzecite ca investitorul să se instaleze, decât atunci când primește semnale contradictorii de la mai mulți facturi din aceeași comunitate. V-am dat acest posibilă situație doar ca exemplu și nu ca pe o situație care s-ar fi întâmplat în concret la Făgăraș.