IMM-urile din Țara Făgărașului pot obține finanțări de până la 200.000 de euro prin Acțiunea 1.4.3. Sunt eligibile și start-up-urile


  • Antreprenorii din Microregiunea Țara Făgărașului pot beneficia de sprijin financiar pentru dezvoltarea afacerilor, prin intermediul Acțiunii 1.4.3, derulată de ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului.
  • Finanțările pot ajunge la 200.000 de euro pentru fiecare proiect, iar printre beneficiari se numără și start-up-urile, care pot solicita până la 100.000 de euro.

Întreprinderile Mici și Mijlocii (IMM) din teritoriul ITI Microregiunea Țara Făgărașului pot accesa fonduri europene pentru dezvoltarea și modernizarea afacerilor, prin intermediul Acțiunii 1.4.3. Programul urmărește să sprijine mediul antreprenorial local și să contribuie la dezvoltarea economică a zonei, inclusiv prin susținerea firmelor aflate la început de drum. Valoarea finanțării acordate pentru un proiect este cuprinsă între 25.000 și 200.000 de euro. În cazul start-up-urilor, sprijinul financiar poate ajunge la maximum 100.000 de euro. Printre investițiile care pot beneficia de finanțare se numără construcția, extinderea și modernizarea spațiilor de producție și a celor destinate prestării de servicii. De asemenea, sunt eligibile achizițiile de mijloace fixe necesare desfășurării activităților economice, precum și investițiile în active necorporale, cum ar fi brevetele, licențele, mărcile și programele software.

Acțiunea 1.4.3 susține și instruirea angajaților, cu condiția ca activitățile de formare profesională să fie parte integrantă a procesului de producție sau de prestare a serviciilor. Un alt domeniu important îl reprezintă investițiile în producția ecologică și utilizarea eficientă a resurselor. Astfel, pot fi susținute proiectele care vizează reducerea consumului de energie, utilizarea energiei regenerabile și eficientizarea activităților economice prin adoptarea unor soluții bazate pe aceste tipuri de energie.

Antreprenorii interesați pot consulta informațiile despre proiectele și activitatea ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului pe site-ul oficial www.itimtf.ro sau pe pagina de Facebook a asociației. Pentru informații suplimentare, poate fi utilizată și adresa de e-mail contact@itimtf.ro.

Articol redactat în cadrul proiectului „Sprijin pentru operaționalizarea și consolidarea capacității administrative a ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului în scopul îmbunătățirii capacității de gestionare corectă și transparentă a fondurilor FEDR, FC, FSE+ în implementarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a teritoriului”, cod SMIS 321875.

Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus, prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2021–2027.

Valoarea totală a proiectului este de 9.040.798 lei, din care cofinanțarea nerambursabilă din Fondul Social European Plus (FSE+) este de 4.759.681,15 lei, iar cofinanțarea nerambursabilă din bugetul național este de 4.281.116,85 lei.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.