Am făcut o excursie la un obiectiv turistic natural: cel mai vechi arbore din România. Am mers până acolo să văd cum arată un gorun crescut acum aproape un mileniu și, văzând că în jur mulți frați de-ai lui au căzut la datorie, am rămas uimită cum de acest stejar a scăpat netăiat de mâna omului, netrăznit de vreun fulger sau nerupt de vreo furtună.

Este în picioare, are o coroană verde și falnică, are peste 21 de metri înălțime și 9,3 metri în circumferință.

Nu se știe cât mai rămâne în situația aceasta, căci intemperiile vremii pot fi imprevizibile.

Îl găsiți în satul Mercheașa, județul Brașov. De fapt, nu chiar în sat. Nu e chiar atât de ușor. Când veniți dinspre Homorod, străbateți tot satul și apoi virați la dreapta pe un drum de țară. Mai mergeți cu mașina vreo 2 kilometri buni și fiți atenți să nu vină vreuna din sens opus, căci drumul este lat cam de-o bandă, iar pe margine sunt șanțuri, deci e greu cu datul la o parte.

Veți ajunge la un bolovan marcat cu semnul ,,P”, adică parcare în traducerea cui l-a pus acolo. Lăsați mașina lângă pietroi și de acolo mai aveți vreo 300 de metri de mers pe jos. Noi ne-am lăsat ghidați de un copil de la ciurdă care pierdea vremea prin apropiere și s-a oferit să ne conducă. Avea o față tristă, parcă ducea cu el toate grijile omenirii. La destinație i-am dat ceva mărunt și i-am mulțumit că ne-a condus, apoi s-a întors la frații lui care se pregăteau să bage ciurda-n sat, fiind deja după-amiază.

Veți recunoaște gorunul-vedetă după gardul care-l împrejmuiește. Este singurul îngrădit. Se poate intra pe portiță.

Am stat la umbra bătrânului stejar și ne-am gândit câtă istorie a văzut el la viața lui… A început a crește  în jurul anului 1090, la scurt timp după Marea Schismă din 1054 dintre Bisericile Ortodoxă și Catolică. Când Constantin Brâncoveanu era decapitat la Istanbul, stejarul avea deja peste 600 de ani, deci era bătrân de atunci. Când Alexandru Ioan Cuza abdica și venea la noi în țară primul rege pe care l-am avut, stejarul avea deja peste 700 de ani, deci era bătrân de atunci. Când în 1918 s-a înfăptuit unirea, gorunul avea peste 800 de ani. Nu mai zic ce bătrân era. Mâine-poimâine face un mileniu.

O formulă englezească a fost folosită pentru determinarea vârstei sale. Formula spune că într-o sută de ani circumferința copacului crește cu un metru și un pic. Dacă acum are 9,3 metri, însemnă că a ,,trăit” 930 de ani.

Noi am fost doar 3 persoane, sunt curioasă câte ar fi trebuit să fim ca să îl putem cuprinde cu brațele?

Înainte de a ajunge efectiv la el, dintr-un vechi trunchi de stejar, care n-a avut norocul să ajungă la venerabila bătrânețe a camaradului său, a fost făcută o mică poartă. Seamănă mai degrabă a portal. Un portal care te transpune din prezent în trecut, dacă treci prin el. Aproape o mie de ani diferență, după ce ieși pe partea cealaltă.

Unii spun că ar fi ceva energii prin locurile acelea. O stare de bine e drept c-am avut. Dar, de o fi energii sau altceva, nu prea știu să vă spun. Încercați să ajungeți acolo cu vreo durere de șale, să vedem dacă e adevărată legenda!

Întreaga pajiște este presărată cu stejari și mai sunt și alții care au ajuns la câteva sute de ani. Este un loc în care ați putea merge pregătiți pentru un picnic, căci o masă și două bănci din lemn vă așteaptă în tăcere, iar priveliștea pare desprinsă din imaginile acelea care apăreau pe Windows 7 (dacă vă mai amintiți dealul acela verde care era fotografia de copertă când deschideați calculatorul).

Iar, de vă-ntrebați de costuri, vă spun că nu există vreo taxă de intrare pe undeva. Sacrificați doar timpul. Și nici acela nu e sacrificiu, dacă o faceți din pasiune.

Într-o mie de ani, m-am perindat și eu prin fața stejarului care a văzut totul până la mine.

(Cristina Cornilă)