- În două luni vom putea circula pe podul de la Crihalma! Este declarația făcută de către primarul comunei Comăna, care dă asigurări că lucrările de construcție la pod sunt în grafic.
Se lucrează intens la podul de la Crihalma. Constructorul dorește ca în maxim două luni podul să fie deschis circulației rutiere. Potrivit primarului comunei Comăna, Viorel Grusea, în cel mai scurt timp se va turna asfaltul, pentru că podul propriu-zis este finalizat!
,,Acum mai trebuie pusă doar o izolație peste acea placă de beton, pe toată suprafața podului, apoi va urma asfaltul. Podul este finalizat! Acum se lucrează la gabioane, adică la întărirea malurilor și în amonte și în aval de Olt. Este vorba despre acele plase în care se așează manual fiecare piatră, după care se va turna și beton peste plase. Din câte am vorbit cu constructorul, podul va fi dat în circulație cel mai târziu la sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai. Deocamdată constructorul nu a unit rampele tocmai pentru a nu se forța trecerea, întrucât mai sunt lucrări de făcut aici. După ce se vor pune balustradele, izolația și asfaltul se vor uni și rampele. Iar restul lucrărilor care vor mai trebui făcute – marcaje, indicatoare, se vor putea face și după inaugurare”, a dat asigurări primarul comunei Comăna, Viorel Grusea.
De aproape doi ani pe podul de la Crihalma nu se mai poate circula, după acesta a fost luat pe sus de apele învolburate ale Oltului. De atunci localitățile Comăna de Jos, Crihalma, Ticuș au fost despărțite, iar sătenii trebuie să facă un ocol de 38 de km.
,,A fost foarte greu nu doar pentru oamenii din localități, dar și pentru noi, ca și administrație locală. Ne-a fost greu să intervenim la problemele iscate în Ticușu sau Crihalma. Dar vă asigur că acest pod nu va mai fi luat de ape! Este garanția impusă de legislația în vigoare. Am obținut absolut toate avizele de la toate instituțiile, așa că nu va mai fi pericol de a mai fi luat de ape. Firma care se ocupă de construcția acestui pod este foarte serioasă și a dat toate asigurările că ceea ce s-a construit va rezista mult în timp”, dă asigurări primarul Grusea.
Podul va avea aproximativ 100 de metri și va fi mai înalt cu 5 metri față de malul Oltului. Rampele necesare pentru parcurgerea acestuia se vor întinde pe o suprafață de aproximativ 700 de metri. Pe noul pod se va circula cu circa 60 km/h.
(Alina ROMAN)