Înființarea Parcului Național Munții Făgăraș, contestată de comunitățile locale. Se cere amânarea avizului


  • Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Regional pentru Dezvoltare Durabilă și Promovarea Turismului „Țara Făgărașului” a transmis un memoriu Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii și Academiei Române.
  • Reprezentanții asociației solicită documentele care stau la baza proiectului de înființare a Parcului Național Munții Făgăraș și cer amânarea avizului până la îndeplinirea obligațiilor de informare și consultare a comunităților locale.
  • Aceștia atrag atenția asupra efectelor pe care eventualele restricții le-ar putea avea asupra proprietății, activităților tradiționale și economiei localităților din zonă.

Demersul vine după ce, la 6 octombrie, Fundația Conservation Carpathia a organizat un eveniment la care a participat și ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. Potrivit reprezentanților ADI Țara Făgărașului, informațiile apărute în presă după eveniment au indicat că inițiativa de instituire a regimului de parc național în Munții Făgăraș a ajuns deja în etapa de avizare la Academia Română. Asociația contestă modul în care a fost pregătit acest demers și susține că autoritățile locale și comunitățile din zona vizată nu au fost implicate în elaborarea proiectului. Reprezentanții săi consideră că un astfel de proiect, cu posibile consecințe asupra administrării terenurilor și activităților economice, trebuie să țină cont de punctul de vedere al celor care locuiesc în regiune.

„Menționăm aspectele de mai sus întrucât ne îngrijorează inițiativa înverșunată de creare a unui parc național, arie naturală protejată de interes național, în zona administrativă a localităților noastre din Munții Făgăraș, culminând cu recenta promovare a unui studiu de fundamentare pentru Parcul Național Munții Făgăraș propus de către entități care nu ne reprezintă, nu ne-au implicat (și nici măcar nu ne-au consultat) cum ar fi fost de altfel firesc, în dezvoltarea unui astfel de proiect derulat peste localitățile noastre. Mai mult decât atât, presa a relatat pe 6 octombrie a.c. de un eveniment organizat de Fundația Conservation Carpathia și desfășurat cu concursul doamnei ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, din care aflăm că demersul de instituire a regimului de parc național în zona noastră din Munții Făgăraș este deja supus avizului Academiei Române”, se arată în memoriul transmis de asociație.

Solicită documentația integrală și amânarea avizului

Unul dintre principalele puncte ale memoriului vizează respectarea prevederilor OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate. Asociația solicită comunicarea întregii documentații supuse avizării, inclusiv a studiului de fundamentare, a anexelor, a hărților cu limitele propuse și a informațiilor referitoare la situația juridică a terenurilor. De asemenea, reprezentanții ADI cer să li se comunice cine avea obligația de a informa proprietarii și administratorii terenurilor, când au fost inițiate procedurile de consultare și ce notificări au fost transmise. Aceștia solicită copii ale înștiințărilor oficiale, dovezi privind comunicarea lor, precum și procesele-verbale și documentele care consemnează eventualele consultări, observațiile primite și modul în care acestea au fost analizate. Asociația dorește și un termen rezonabil pentru transmiterea propriilor observații, calculat de la data la care primește documentația completă. Până la îndeplinirea acestor cerințe, solicită amânarea unei decizii asupra propunerii de înființare a parcului național. Totodată, memoriul cere precizarea expresă a limitelor și a întinderii oricărui eventual aviz. Potrivit asociației, validarea valorilor naturale ale zonei nu trebuie interpretată drept un acord implicit al comunităților pentru toate consecințele sociale, culturale și economice ale proiectului.

Îngrijorări privind proprietatea și activitățile tradiționale

O altă problemă semnalată privește composesoratele și celelalte forme asociative istorice de proprietate. Asociația invocă prevederile Codului silvic, care recunosc importanța acestor forme de proprietate pentru patrimoniul istoric al României, și cere o analiză a efectelor pe care eventualele restricții asupra recoltării lemnului le-ar putea avea asupra comunităților. Reprezentanții ADI solicită explicații privind menținerea funcționalității composesoratelor în cazul unor limitări ale activităților silvice. În același timp, cer alternative și garanții concrete de compensare financiară pe termen lung, nu doar pentru pierderile imediate de venit. Memoriul atrage atenția și asupra practicilor tradiționale din zona montană. Asociația cere ca documentația să precizeze în ce măsură instituirea parcului național ar putea afecta pășunatul, sistemele agro-silvo-pastorale, accesul la resurse și mijloacele de subzistență ale localnicilor. În acest sens, sunt invocate prevederile OUG nr. 57/2007 referitoare la susținerea practicilor tradiționale.

Cer verificări privind eventualele conflicte de interese

În document, asociația solicită și verificarea eventualelor legături profesionale, contractuale sau financiare dintre persoanele care analizează și avizează propunerea și entitățile care au inițiat ori elaborat documentația, inclusiv în contextul rolului Fundației Conservation Carpathia în promovarea proiectului. Reprezentanții ADI invocă prevederile Regulamentului Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii și cer măsuri scrise care să asigure imparțialitatea procedurii. Aceștia avertizează că, în cazul identificării unor conflicte de interese nedeclarate, își rezervă posibilitatea de a formula sesizări penale. Asociația solicită, de asemenea, o justificare științifică și cartografică a delimitării viitorului parc, în raport cu ghidul Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN) din 2008. În memoriu este invocat criteriul potrivit căruia obiectivul principal de conservare trebuie să se aplice pe cel puțin 75% din suprafața unui parc național. Reprezentanții ADI cer clarificări privind modul în care au fost stabilite limitele propuse și privind studiile sociale și culturale utilizate, astfel încât costurile și beneficiile măsurilor de protecție să fie distribuite echitabil.

ADI cere dialog cu Academia Română

Asociația își exprimă disponibilitatea pentru o întâlnire oficială, sub egida Academiei Române, în cadrul căreia să prezinte preocupările autorităților locale și ale proprietarilor de terenuri. Reprezentanții săi susțin că protejarea naturii trebuie să țină cont și de comunitățile care au păstrat de-a lungul generațiilor peisajele culturale, tradițiile și activitățile specifice Munților Făgăraș. Prin memoriu, ADI Țara Făgărașului solicită Academiei Române să nu dea curs avizării propunerii înainte de clarificarea aspectelor semnalate și de îndeplinirea obligațiilor de informare și consultare.

Asociația reunește Consiliul Județean Brașov, orașul Victoria și 29 de comune din județele Brașov și Sibiu.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.