Înscrieri în colegiile militare


militariElevii şi absolvenţii clasei a VIII-a cu vârsta de până la 16 ani şi care sunt interesaţi de o carieră militară îşi pot depune dosarele de înscriere pentru Colegiile Militare Naţionale, „Dimitrie Cantemir” din Breaza, „Mihai Viteazul” din Alba Iulia şi „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Începând cu data de 10 februarie, Centrul Militar Zonal Braşov, prin Biroul informare-recrutare, organizează înscrierea, de luni până vineri, între orele 08.30-16.30 şi marţi între orele 08.30-18.30. Pentru mai multe detalii, cei interesaţi au la dispoziţie numerele de telefon 0268/ 510468 şi 0268/ 510466. De asemenea, pentru promovarea acestor colegii în rândul elevilor din ciclul gimnazial, CMZ organizează o activitate la Şcoala Gimnazială nr. 2, pe 18 februarie, de la ora 10.00. „Elevii claselor a VIII-a vor fi informaţi despre condiţiile şi criteriile specifice de admitere la Colegiile Militare Naţionale, avantajele oferite de învăţământul militar liceal, evoluţia în cariera militară, precum şi date concrete referitoare la calendarul activităţilor de întocmire a dosarelor de candidat”, se arată într-un comunicat al Centrului Militar Zonal Braşov.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.