Investiție de peste 11 milioane de lei în Dăișoara. Încep lucrările în această săptămână


Lucrare extrem de importantă pentru locuitorii din Dăișoara. Edilul comunei Ungra, Silviu Șchiopu, a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru realizarea rețelei de apă și canalizare, iar din această săptămână vor demara deja lucrările de execuție.

Vorbim despre o lucrare complexă, finanțată prin PNDL1, valoarea proiectului fiind de 11 milioane de lei.

Potrivit edilului comunei Ungra, este vorba despre realizarea a peste 10 km de rețea, 308  branșamente și racorduri, stații de pompare, rezervor de înmagazinare a apei precum și realizarea unei stații de epurare mecanico – biologică.

,,Va urma o perioadă care, din cauza lucrărilor, va crea disconfort pentru mulți dintre locuitorii din Dăișoara, însă, dincolo de disconfortul temporar, trebuie să vedem rezultatul final: rețea de apă și canalizare pentru toți locuitorii satului Dăișoara. Mai mult, fiecare investiție de acest fel, pe lângă beneficiile aduse cetățenilor aceasta aduce și un plus-valoare nu doar satului Dăișoara, ci întregii comune. Mi-am propus să creez condiții pentru toți locuitorii comunei, indiferent de satul în care locuiesc. Chiar dacă finanțările nu se acordă ușor, eu sunt mândru de ceea ce se întâmplă în comuna noastă și îmi doresc ca și dvs să fiți mândri de comuna în care locuiți’’, a spus primarul comunei Ungra, Silviu Șchiopu.

De asemenea, și în satul Ungra vor începe lucrările pentru rețeaua de apă și canalizare.

Aici, vorbim despre un proiect finanțat pe Anghel Saligny, valoarea fiind tot de 11 milioane de lei. Primarul a declarat că în primăvara lui 2023, după finalizarea licitației și aflarea câștigătorului, vor începe lucrările și la Ungra.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.